Ce lovituri! Havertz și Volland pleacă. Chiar dacă ar mai vrea să stea, antrenorul lui Leverkusen nu mai contează pe ei
articol scris de Digi Sport31.08.2020, 17:41
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Kai Havertz şi Kevin Volland, atacanţii lui Bayer Leverkusen, se pregătesc să semneze cu Chelsea, respectiv AS Monaco, a anunţat luni antrenorul lor, Peter Bosz, care "nu se aşteaptă" să-i vadă revenind după perioada rezervată meciurilor echipelor naţionale, scrie AFP.
În fotbal, "transferurile pot până la urmă eşua", a nuanţat Bosz în legătură cu Kai Havertz, considerat, la 21 de ani, cea mai mare promisiune a fotbalului german.
"Ca să fiu foarte sincer, discuţiile se desfăşoară de mult timp şi plec de la principiul că sunt mai multe şanse ca el să plece decât să-l vedem că rămâne", a spus tehnicianul olandez.
- 80,5 milioane de euro e suma de transfer pe care o va plăti Chelsea pentru Havertz.
Havertz și Volland pleacă de la Leverkusen
Bosz, a cărui echipă a fost foarte aproape de calificarea în Liga Campionilor, încheind pe locul 5 Bundesliga, a confirmat că Chelsea este interlocutorul privilegiat pentru Havertz.
Înaintea crizei provocate de epidemia de Covid-19, Leverkusen cerea 100 de milioane de euro pentru a-l lăsa să plece pe tânărul jucător. Clubul londonez a achiziţionat deja în această vară o vedetă din Bundesliga, atacantul lui RB Leipzig, Timo Werner (24 de ani), pentru o sumă estimată la 53 de milioane de euro.
Kevin Volland, 28 de ani şi 10 selecţii la naţionala Germaniei, este aproape să semneze cu Monaco, potrivit lui Bosz. Despre Volland, tehnicianul a spus: "Totul este posibil, însă dacă mă întrebaţi dacă eu contez pe revenirea lui, răspunsul meu e clar: nu."
Agerpres
Etichete: chelsea , as monaco , leverkusen , kai havertz , kevin volland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții