Bayern Munchen, refuzată și a treia oară! Salariul oferit de bavarezi unui star, considerat prea mic
articol scris de Digi Sport28.10.2020, 12:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bayern Munchen încă mai încearcă să ajungă la o înțelegere pentru prelungirea înțelegerii lui David Alaba (28 de ani), scadentă în vara anului următor, însă fundașul austriac are șanse tot mai mari să evolueze la o nouă echipă din sezonul următor.
Conducătorii bavarezilor ar fi organizat o nouă întâlnire cu agentul lui David Alaba, Pini Zahavi, și tatăl fotbalistului, George, însă oferta campioanei Germaniei ar fi fost refuzată pentru a treia oară, scrie Bild.
Bayern Munchen, refuzată și a treia oară de David Alaba
De această dată, Bayern i-ar fi propus fotbalistului un contract pentru următoarele cinci sezoane, în loc de patru, însă salariul oferit a rămas neschimbat: 11 milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri de până la 6 milioane de euro.
Reprezentanții lui Alaba consideră că salariul de bază oferit de Bayern este prea mic și inferior față de cel al altor fotbaliști, precum Muller, Lewandowski sau Neuer, mai scrie sursa citată.
În aceste condiții, austriacul, adversar al României în Liga Națiunilor, are șanse tot mai mari să plece gratis de la Bayern, în vara anului următor. În urmă cu două săptămânii, Mundo Deportivo scria că FC Barcelona și Real Madrid sunt destinațiile favorite ale lui Alaba, însă și Juventus și-ar fi manifestat interesul în perioada recentă.
- 393 de meciuri a strâns Alaba la Bayern, din 2010 și până în prezent
Etichete: bayern munchen , bundesliga , david alaba , pini zahavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții