Oficial Bayern Munchen a rezolvat al doilea transfer al verii: contract până în 2027
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 16:45
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După niponul Hiroki Ito (25 de ani), Bayern Munchen a rezolvat și cel de-al doilea transfer al verii.
Bavarezii au reușit să convingă un fotbalist de viitor să semneze și să evolueze pe Allianz Arena începând din sezonul 2024/2025.
Bayern Munchen l-a transferat pe Chivano Wijks
Este vorba despre Chivano Wijks (16 de ani) fotbalist care a evoluat până acum doar la juniorii celor de la Feyenoord.
Potrivit lui Fabrizio Romano, tânărul fundaș dreapta a semnat un contract valabil până în vara anului 2027 cu Bayern Munchen și va evolua pentru început la echipa U17 a echipei.
- 100 de mii de euro au plătit bavarezii pentru a îl transfera pe Chivano Wijks de la Feyenoord.
🔴🇳🇱 Chivano Wijks joins FC Bayern Academy on contract until June 2027 after leaving Feyenoord.
Deal signed and sealed for Dutch defender. pic.twitter.com/LgC30VIzN5— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 1, 2024
- Chivano Wijks nu are deocamdată o cotă de piață pe transfermarkt.com.
- Fundașul are 5 prezențe la selecționata U16 a Olandei, timp în are a înscris și un gol.
Vincent Kompany: ”Vreau să scot tot ce e mai bun de la fiecare jucător”
Vincent Kompany a mărturisit că a decis să semneze cu Bayern Munchen pentru a colabora cu unii dintre cei mai buni jucători din lume.
De asemenea, belgianul a susținut că își dorește ca jucătorii săi să ajungă în cea mai bună formă și să o ajute pe Bayern să ajungă în finala Champions League din sezonul viitor (care se va disputa chiar pe stadionul Allianz Arena din Munchen).
”Vreau să știu cât de înfometați sunt jucătorii. Vreau să văd cine este cel mai înfometat. Vreau să câștigăm fiecare meci. Știu că finala (n.r. Ligii Campionilor) de anul viitor este la Munchen.
Asta face ca Liga Campionilor din acest an să fie mai specială ca de obicei. Sunt sincer în privința asta. Vreau să scot tot ce e mai bun din Leroy Sané. De la fiecare jucător. Am opțiunea de a lucra cu mari personalități. De aceea am semnat”, a spus Kompany, pentru Sky Sport.
Până să semneze cu Bayern Munchen, Kompany le-a mai antrenat pe Anderlecht (august 2020 - iunie 2022) și Burnley (iulie 2022 - iunie 2024). La finalul sezonului trecut, tehnicianul belgian a retrogradat-o pe Burnley în Championship (liga a 2-a din Anglia).
Etichete: transfer , bayern munchen , bundesliga , chivano wijks
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții