Bayern Munchen a pus pe masă 25.000.000 de euro. PSG trebuie să dea răspunsul
articol scris de Digi Sport08.01.2024, 10:41
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Bayern Munchen a făcut o ofertă de 25 de milioane de euro pentru fundaşul francez Nordi Mukiele, de la PSG, conform portalului Sportbuzzer.
Bayern Munchen, ofertă pentru Nordi Mukiele
Mukiele, 26 ani, are deja experienţă în Bundesliga, după ce a evoluat la RB Leipzig între 2018 şi 2022, înainte de a ajunge la PSG, în schimbul a 10 milioane de euro, plus alte 6 în bonusuri.
Nordi Mukiele, care are și o selecție în naționala Franței, mai are contract cu PSG până în 2027.
Sky TV şi L'Equipe au confirmat de asemenea interesul campioanei Germaniei pentru Mukiele, în timp ce RMC dezvăluie şi atenţia lui Juventus pentru fundaşul francez.
În acest sezon, Mukiele nu a fost un titular la PSG, dar situaţia se poate schimba, din cauza plecării mai multor jucători la Cupa Africii pe Naţiuni.
Mukiele, care poate evolua atât ca fundaș dreapta, cât și ca fundaș central, a jucat 10 meciuri în acest sezon în tricoul lui PSG, în toate competițiile.
Etichete: transferuri , psg , bayern munchen , mercato , nordi mukiele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții