Bayern ia tot de la Leipzig! Cât plătesc bavarezii pentru al doilea transfer important al verii
articol scris de Digi Sport29.08.2021, 14:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Bayern Munchen este aproape să realizeze al doilea transfer notabil din această perioadă de mercato.
După ce l-a luat pe Dayot Upamecano, de la RB Leipzig, în schimbul a 42.5 milioane de euro, clauza de reziliere a jucătorului, clubul bavarez a ajuns la un acord cu aceeași grupare și pentru Marcel Sabitzer.
Bayern Munchen, acord cu RB Leipzig pentru transferul lui Marcel Sabitzer
Potrivit Bild, Leipzig a acceptat oferta de 16 milioane de euro de la Bayern pentru mijlocașul ofensiv, care va trece la Munchen până la finalul perioadei de mercato.
Suma de transfer pare mică pentru un jucător cu cota de piață a lui Marcel Sabitzer, dar RB Leipzig a decis să accepte propunerea și pentru că jucătorul tocmai a intrat în ultimul an de contract.
- 9 goluri și 7 pase decisive a reușit Marcel Sabitzer în cele 39 de meciuri jucate sezonul trecut la RB Leipzig
Alături de Dayot Upamecano și Marcel Sabitzer, Bayern Munchen l-a mai adus în această vară de la RB Leipzig și pe Julian Nagelsmann, devenit antrenorul principal al echipei după plecarea lui Hansi Flick.
Bayern Munchen, 17 goluri în ultimele două meciuri
Marcel Sabitzer va veni la Bayern pentru a întări un compartiment ofensiv deja puternic. Forța atacului bavarezilor a fost dovedită în ultimele două jocuri, când au fost marcate nu mai puțin de 17 goluri.
Bayern Munchen a trecut de Bremer cu 12-0 în primul tur al Cupei Germaniei, în timp ce în ultima etapă a de campionat a înscris de cinci ori în poarta Herthei Berlin.
Etichete: bayern munchen , rb leipzig , marcel sabitzer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții