Bugetul preconizat pentru Rapid în Liga 3, invidiat de multe echipe din Liga 2. Situația lui Daniel Niculae
17.07.2018, 17:56SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Unul dintre fondatorii Academiei Rapid, Adrian Olariu, a vorbit despre situația în care se află echipa giuleșteană, promovată în această vară în Liga a 3-a. Echipa s-a reunit la mijlocul lunii iulie, dar a anunțat că președintele Daniel Niculae a decis să se retragă. Cu toate astea, giuleștenii speră ca "Nico" să revină la sentimente mai bune. Olariu a vorbit, printre altele, și despre bugetul pe care echipa îl are deja asigurat pentru promovarea în Liga a 2-a.
"Îi datorăm totul lui Daniel Niculae și sperăm că el va reveni asupra acestei decizii. Este o problemă de comunicare, eu așa o văd. Se vor așeza cu toții la o masă și vor discuta toate problemele.
Avem bugetul pe anul următor, sponsorii au acceptat să rămână alături de noi. Contribuția lor va crește, asta e clar. Să vedem ce se va întâmpla și cu partenerul primăriei, care am înțeles de la Niculae că se va ocupa de tot. Primăria se va ocupa doar de baza Pro Rapid, dacă va fi cazul.
Între 600 și 800 de mii de euro este bugetul care ne poate asigura promovarea în Liga a 2-a. Sigur, un astfel de buget îți asigură supraviețuirea în Liga 2, asta e clar, dar noi vom cauta să promovăm an de an.
În momentul acesta, putem să plătim un salariu decent pentru Liga a III-a, o medie de 6-800 de euro pe lună.
Legat de stadion, vă pot spune că vom începe noul sezon tot pe Giulești. În octombrie-noiembrie vor începe lucrările de modernizare", a spus Adrian Olariu, pentru Sport Total FM.
Daniel Niculae a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte a Academiei Rapid după un an petrecut la clubul care vrea să continue tradiţia "alb-vişiniilor", cu care a promovat din liga a patra în cea de-a treia în dublă calitate, de preşedinte şi jucător. Vestea e cu atât mai surprinzătoare cu cât clubul a câştigat prin licitaţie, în luna iunie, marca Rapid, clubul înfiinţat în 1923 şi falimentat în 2016.
Academia Rapid a promovat în Liga a III-a după ce a tranşat duelul pentru promovare cu CSA Steaua, în play-off, şi Singureni, la baraj. Echipa are ca obiectiv promovarea în Liga II. Giuleştenii vor evolua şi în faza naţională a Cupei României, după ce au câştigat faza pe Bucureşti a competiţiei, după o finală cu CSA Steaua.
Puțin peste 300.000 de euro a fost bugetul Rapidului în Liga a 4-a.
Etichete: rapid , buget , academia rapid , liga a 3-a , adrian olariu , rapid buget
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții