Video Imagini neverosimile! A început ancheta, după ce un cap de porc a fost aruncat pe teren
articol scris de Digi Sport05.11.2024, 18:41
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Derby-ul Corinthians - Palmeiras, scor 2-0, din etapa cu numărul 32 a campionatului Braziliei, a oferit scene neverosimile.
Spre finalul primei reprize, un cap de porc a fost aruncat pe teren, iar imaginile au făcut înconjurul presei din Brazilia și nu numai.
Fanii lui Corinthians au aruncat un cap de porc pentru a-i ironiza pe cei de la Palmeiras
Un jucător de la Corinthians a lovit capul de porc cu piciorul, pentru a-l scoate din teren, iar apoi altcineva de pe margine l-a aruncat peste panourile publicitare.
Lumea fotbalului brazilian este scandalizată, însă, deoarece imaginile nu fac deloc cinste campionatului. În plus, toată lumea se întreabă cum a putut ascunde un fan așa ceva pentru a nu fi depistat la intrarea pe stadion, motiv pentru care s-a deschis o anchetă.
Gestul amintește de unul care a rămas în istoria fotbalului, când fanii Barcelonei, supărați că Figo a plecat tocmai la Real Madrid, au aruncat un cap de porc în direcția sa, în timpul unui "El Clasico".
Cel de acum nu a fost, însă, îndreptat spre un jucător, ci a fost o ironie a celor de la Corinthians asupra lui Palmeiras, care era poreclită "Porco" în secolul trecut.
Faza s-a văzut pe transmisiunea live și a fost repostată de foarte multe ori pe internet. Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!
IMAGENS FORTES 🚨
— ge (@geglobo) November 4, 2024
Torcida do Corinthians joga cabeça de porco no gramado em clássico contra o Palmeiras. pic.twitter.com/VhBQdNxVuu
Etichete: corinthians , palmeiras , cap de porc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții