Boloni, crize de isterie în Belgia. Antrenorul și-a aflat pedeapsa
03.09.2018, 17:34Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ladislau Boloni, antrenor al echipei Antwerp, riscă două meciuri de suspendare după ce a fost trimis în tribune în prima repriză a întâlnirii cu Anderlecht (1-1), disputată duminică, la Bruxelles, în etapa a 6-a a campionatului de fotbal al Belgiei, informează presa locală.
Boloni a fost eliminat în minutul 27 pentru "comportament nepotrivit" după o discuţie aprinsă cu arbitrul Wim Smet. Ajuns în tribune, românul s-a certat cu câţiva fani ai lui Anderlecht.
Potrivit radioteleviziunii RTBF, în meciul de duminică nervozitatea a fost vizibilă în rândurile lui Antwerp după ce Anderlecht a deschis scorul, prin Pieter Gerkens, în urma unei ieşiri greşite a portarului Sinan Bolat, în minutul 17. Oaspeţii au egalat aproape de fluierul final, prin William Owusu, la capătul unei faze confuze (90+2).
Comisia de disciplină a Federaţiei belgiene a propus o suspendare de două săptămâni împotriva lui Boloni, dar şi o amendă de 2.000 de euro. Dacă Antwerp nu va face apel, tehnicianul va urmări din tribune partidele de campionat cu Zulte-Waregem şi Sint-Truidense.
În sezonul trecut, Boloni a fost trimis de două ori în tribune, o dată chiar de arbitrul Wim Smet, căruia i-a criticat cu prea multă vehemenţă deciziile.
RTBF a remarcat "cinismul" lui Antwerp, echipă care înscrie puţine goluri, dar primeşte şi mai puţine.
După cum s-a anunţat, Boloni şi-a prelungit vineri cu un an contractul cu Antwerp, de care este legat acum până pe 30 iunie 2020
Boloni o pregăteşte din vara anului lui 2017 pe Antwerp, cu care în stagiunea trecută a fost foarte aproape de calificarea în play-off-ul pentru locurile 1-6. După şase etape din noul campionat, echipa, neînvinsă şi cu doar două goluri primite, este poziţia a 5-a a clasamentului, la 4 puncte de liderul FC Bruges.
Etichete: anderlecht , ladislau boloni , antwerp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții