Boloca, lăudat de presa din Italia: "Trage echipa după el!"
articol scris de Digi Sport24.10.2024, 16:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sassuolo s-a implus, în deplasare, cu 5-2, împotriva celor de la Brescia, în etapa a 9-a din Serie B.
Formația italiană a retrogradat sezonul trecut în al doilea eșalon, iar în actuala campanie ocupă locul al treilea, după 9 etape disputate, cu 18 puncte.
Tuttumercatoweb: "Boloca este mereu pregătit"
Peste Sassuolo mai este doar liderul Pisa, cu 22 de puncte, și Spezia, singura echipă neînvinsă, cu 19 puncte.
Daniel Boloca (25 de ani), mijlocașul cu o singură prezență în tricoul naționalei României, continuă să joace un rol cheie în echipa dirijată de Fabio Grosso (46 de ani).
”Laurientè, Thorstvedt, Boloca și Mulattieri sunt cei care trag echipa după ei, așa cum era de așteptat la începutul anului.
Boloca este mereu pregătit, și-a adus echipa în avantaj cu un șut cu piciorul drept care nu a fost deloc simplu. Lovitura suferită face însă să fie scos de pe teren la pauză”, au scris italienii de la Tuttomercatoweb.
Horațiu Moldovan (26 de ani), proaspăt împrumutat de la Atletico Madrid, în perioada de mercato din vară, și-a câștigat și el postul de titular la Sassuolo.
"Parada sa în fața lui Borrelli (n.r. Gennaro Borrelli) a schimbat viziunea meciului. Fără intervenția lui am fi rămas la mila soartei meciului", au mai scris italienii.
VIDEO cu golul înscris de Daniel Boloca în Brescia - Sassuolo 2-5, în minutul 2
Mircea Lucescu a fost refuzat de Daniel Boloca
"Il Luce" ar fi încercat să-l convingă pe Boloca să joace din nou pentru naționala mare a României. Însă, conform Fanatik, noul selecționer a fost refuzat, după ce a purtat o discuție de aproximativ trei ore cu mijlocașul lui Sassuolo, față în față, în Italia.
Lucescu a insistat și l-a sunat pe Boloca și după întâlnirea din Italia, dar a fost refuzat din nou de fotbalist, care are un obiectiv clar în carieră: acela de a fi convocat la "Squadra Azzurra", unde selecționer este Luciano Spalletti.
"Vă apreciez foarte mult, domnule Lucescu, sunt unul dintre marii admiratori ai dumneavoastră și a carierei pe care o aveți, dar eu am spus clar că nu o să joc pentru naționala României și nu pot să-mi încalc cuvântul", i-ar fi transmis, printre altele, Boloca, potrivit aceleiași surse.
- 7 milioane de euro este cota de piață a lui Daniel Boloca.
- Crescut la academia lui Juventus, a jucat la nivel de seniori doar în Italia, pentru Romanese, Francavilla, Fossano și Frosinone.
Etichete: serie b , sassuolo , horațiu moldovan , daniel boloca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții