Becali a dezvăluit "strategia". Cum explică revenirea lui Coman și ce planuri are cu jucătorul
30.07.2018, 16:23SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
VIDEO. FCSB-DINAMO. 3-3. Florinel Coman a fost unul dintre cei mai criticați jucători după prestația modestă cu Astra, iar Gigi Becali a cerut ca atacantul de la FCSB să fie ținut pe bancă pentru meciul cu Rudar, din preliminariile Europa League. Cu toate acestea, Coman a fost omul derby-ului de pe Arena Națională. Deși nu a început ca titular, în repriza secundă a intrat foarte bine în joc și a reușit o dublă contra celor de la Dinamo. Becali speră ca revenirea în formă a atacantului să se reflecte și în conturile clubului.
"Vreau doar să-mi recuperez cele 3 milioane de euro, cât am dat pe el și gata", a declarat Becali pentru Pro X.
Gigi Becali a vorbit despre "strategia" care a dat roade și recunoaște calitățile fotbalistului cumpărat de la Hagi.
"Eu nu mi-am pierdut încrederea niciodată în Florinel Coman. Am și eu strategia mea, le mai dau câte o palmă la TV. Se uită familia, să mai tragă un semnal de alarmă, să muncească mai mult. El de fapt golul 2 l-a dat de mare atacant, primul gol din corner, tragi și dai gol, nu e problema asta. Eu vreau realizări pe termen lung. Chiar dacă băteam aseară Dinamo și nu jucam bine, îi criticam. Chiar dacă luam bătaie, mie mi-a plăcut jocul, asta vreau eu. Asta înseamnă că avem un bun viitor", a dezvăluit patronul de la FCSB.
- 3 milioane de euro a plătit Gigi Becali celor de la Viitorul pentru transferul lui Florinel Coman.
Etichete: gigi becali , becali , coman , florinel coman , video fcsb - dinamo , video fcsb-dinamo 3-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții