Au nevoie de 50 de milioane de euro ca să înceapă sezonul următor în liga secundă
articol scris de Digi Sport19.05.2024, 16:38
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bordeaux a încheiat pe locul 12 sezonul din Ligue 2 și clubul la care este legitimat Alexi Pitu (21 de ani) se confruntă din nou cu dificultăți financiare.
Bordeaux are nevoie de 50 de milioane de euro pentru a începe sezonul 2024/2025 din Ligue 2
În vara anului trecut, fosta campioană a Franței a fost la un pas de retrogradarea în al treilea eșalon din Hexagon, din cauza problemelor cu banii. În cele din urmă, Gerard Lopez, patronul echipei, a adus 40 de milioane de euro în club și a evitat falimentul.
Acum, însă, Bordeaux se află în aceeași situație. L`Equipe anunță că Bordeaux are nevoie de 50 de milioane de euro pentru a se putea înscrie la startul stagiunii viitoare din Ligue 2.
Potrivit sursei menționate anterior, Lopez mizează pe vânzări de jucători de 15-20 de milioane de euro, iar restul sumei ar putea fi acoperită de cooptarea unui acționar minoritar.
Suporterii lui Bordeaux l-au contestat pe patronul clubului la ultimul meci din acest sezon, 3-2 cu Pau FC. ”A duce clubul la dezastru în fiecare sezon doar pentru a-l salva apoi, nu te face Mesia”, a fost mesajul fanilor pentru Gerard Lopez.
În următoarele zile, Lopez se va întâlni cu directorul sportiv și cu antrenorul Albert Riera pentru a stabili viitorul echipei.
Transferat de la Farul în ianuarie 2023 în schimbul a două milioane de euro, Alexi Pitu a adunat 28 de meciuri, un gol și două pase decisive în acest campionat.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Pitu, conform Transfermarkt.
Etichete: bordeaux , ligue 2 , alexi pitu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții