Au încasat 13 goluri, dar nu și-au pierdut simțul umorului! Reacția celor de la Venlo când Ajax marca pe bandă rulantă
25.10.2020, 07:46Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ajax a reușit scorul secolului, 13-0 în disputa de campionat cu Venlo - ”lăncierii” și-au doborât astfel propriul record în Eredivisie după ce în 1972 câștigaseră cu 12-1 un meci cu Vitesse.
A fost un meci catastrofal pentru gazde care nu au tras niciun șut pe poartă în timp ce trupa lui Erik Ten Hag a trimis de 23 de ori pe spațiul porții adverse.
Însă cei de la Venlo au reacționat cu umor după golurile lui Ajax, mai ales când tabela indica 0-12.
79. ......#VVVAJA | 0-12 pic.twitter.com/3hfd6PDBoC
— VVV-Venlo (@VVVVenlo) October 24, 2020
”Am stabilit un record”, a fost apoi comentariul postat la scorul final.
87. We hebben een record te pakken... #VVVAJA | 0-13 pic.twitter.com/bKuCdWMpwq
— VVV-Venlo (@VVVVenlo) October 24, 2020
13-0 este cel mai mare scor din istoria campionatelor importante din Europa, Spania, Anglia, Italia, Germania, Franța, Portugalia și Olanda. Borussia Monchengladbach - Dortmund 12-0 din 1978, Nottingham Forest - Leicester Fosse 12-0 în 1909 și West Bromwich - Darwen 12-0 în 1892, erau precedentele dueluri cu cea mai mare diferență de scor.
Scorul anului în fotbalul european?! Ajax, victorie la diferență neverosimilă cu Venlo
Ajax a oferit, după meciul cu Venlo, din etapa a șasea a campionatului olandez, ceea ce ar putea fi scorul anului în fotbalul european, cel puțin în cazul ligilor importante.
Echipa antrenată de Erik ten Hag s-a impus la Venlo cu un neverosimil 13-0. La pauză, ”Lăncierii” conduceau cu ”doar ”4-0, iar în partea a doua s-au descătușat, scorul final fiind, totuși, influențat și de eliminarea lui Christiaan Kum, fundașul lui Venlo eliminat în minutul 52, la 0-4.
Ajax, scor neverosimil în Olanda
Golurile celor de la Ajax au fost marcate de Jurgen Ekkelenkamp (13, 57), Lassina Traore (17, 32, 54, 65, 87), Dusan Tadic (44), Antony (55), Daley Blind (59), Huntelaas (74, 76) și Lisandro Martinez (78).
După primele șase etape, Ajax este lider în Eredivisie, cu 15 puncte, două lungimi în fața principalei urmăritoare, PSV, care nu a jucat încă în această rundă, când va întâlni Vitesse.
După victoria cu 13-0 din campionat, pentru Ajax urmează meciul cu Atalanta, etapa a doua a fazei grupelor Champions League. La debutul în actuala ediție a competiției, formația lui Erik ten Hag a fost învinsă, scor 0-1, de Liverpool.
Etichete: venlo - ajax , goluri ajax , scor ajax , venlo ajax 0-13
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții