Atacantul care ”a rupt plasele” după ce a plecat de la FCSB nu a mai jucat din 2023 și acum s-a operat
articol scris de Digi Sport13.08.2024, 21:43
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Ivan Mamut (27 de ani) a jucat pentru FCSB în perioada iulie 2021 - august 2022, dar atacantul croat nu a primit prea multe șanse din partea lui Gigi Becali (65 de ani), care ulterior a renunțat la serviciile sale.
După plecarea de la FCSB din vara anului 2022, Ivan Mamut a ajuns la început de 2023 la gruparea Terengganu FC, din Malaezia, unde ”a strălucit”, dar s-a confruntat și cu probleme medicale importante.
Ivan Mamut s-a operat la picior, după ce nu a mai jucat de la finalul anului 2023
Ivan Mamut s- accidentat în ultimul meci jucat pentru Terengganu, în decembrie 2023, partidă în care a și marcat, iar de atunci nu a mai jucat niciun minut.
Chiar dacă ar fi trebuit să revină în luna iulie, se pare că accidentarea atacantului croat a fost mai gravă decât anticipase și astfel a ajuns pe masa de operație. Mamut a fost supus unei intervenții chirurgicale la picior și ulterior a transmis un mesaj pe rețelele sociale.
”După o perioadă dificilă, astăzi este un nou început pentru mine. Abia aștept să mă alătur echipei și să joc în fața tuturor fanilor Terengganu!”, a scris Ivan Mamut pe Instagram.
- 225 de mii de euro este cota de piață a lui Ivan Mamut, potrivit Transfermarkt.
- 17 goluri și un assist în 30 de meciuri a reușit croatul la formația din Malaezia.
Ce spunea Gigi Becali despre Ivan Mamut
În primăvara anului 2022, Gigi Becali declara că Ivan Mamut, autorul golului victoriei cu Universitatea Craiova, scor 1-0, va continua la FCSB, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, în cele din urmă.
”Mamut rămâne! El are contract oricum. Are contract pe 2 ani, plus încă 3. Dacă luăm campionatul, sigur vom intra în Europa League și e vreo 20 și ceva de milioane.
Nu mai contează o cheltuială de câteva sute de mii pentru doi jucători care ți-au purtat noroc (n.r. Mamut și Dumiter). Dacă luăm campionatul, îi prelungesc contractul și lui Dumiter”, spunea Gigi Becali, la Pro Arena.
În România, atacantul croat a evoluat în 40 de meciuri și a marcat trei goluri, dintre care trei pentru formația din Bănie. Unicul gol înscris pentru FCSB a fost chiar în poarta Universității Craiova.
Etichete: accidentare , fcsb , ivan mamut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții