Așteptarea ia sfârșit! Zinedine Zidane și-a anunțat revenirea în antrenorat
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 12:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Zinedine Zidane (50 de ani) a refuzat o ofertă de la PSG vara aceasta, deoarece nu ia în calcul decât o singură variantă pentru revenirea în antrenorat.
Legendarul fotbalist a lăsat de înțeles deja că are un plan legat de naționala Franței, post care ar urma să fie eliberat de Didier Deschamps pe 31 decembrie 2022, la scurt timp după Cupa Mondială 2022.
Zinedine Zidane și-a anunțat revenirea în antrenorat
Liber de contract încă din vara trecută, Zidane a oferit recent un interviu, în cadrul căruia a anunțat că nu mai este mult până când va conduce din nou o echipă.
"Când mă veți vedea pe bancă din nou? Curând, foarte curând. Sunt aproape să antrenez din nou. Acum mă bucur de timpul liber, dar nu sunt departe de a reveni", a declarat Zidane, conform cotidianului spaniol AS.
Zinedine Zidane nu a semnat cu nicio echipă deoarece așteaptă să devină selecționer
De la despărțirea de Real Madrid, Zidane nu a mai preluat o altă echipă, chiar dacă a fost dorit de formații de top din Europa, precum Manchester United sau Paris Saint Germain.
Tehnicianul a vorbit despre viitorul său pentru L'Equipe, iar pe coperta ediției din 23 iunie a apărut un citat al lui Zidane: ”Nu am terminat cu Les Bleus (n.r. echipa națională a Franței).
Astfel, se confirmă faptul că fostul antrenor al lui Real Madrid își dorește să ajungă în viitorul apropiat pe banca selecționatei franceze.
Etichete: franta , didier deschamps , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții