Arena Națională intră în reparații! Anunțul Primăriei Capitalei
articol scris de Digi Sport05.08.2022, 13:11
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat contractul pentru repararea şi mentenanţa acoperişului Arenei Naţionale.
Acoperișul Arenei Naționale va fi reparat de Primăria Capitalei
Edilul Capitalei subliniază că, timp de 11 ani, Arena Națională nu a beneficiat de niciun fel de întreţinere specializată.
Potrivit contractului, stadionul va beneficia de servicii de reparaţii, mentenanţă şi întreţinere pentru acoperişul retractabil, cubul şi tabela electronică.
Contractul este valabil până la sfârşitul anului, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional pentru patru luni în anul 2023, iar valoarea acestuia este de aproximativ 1,9 milioane lei, fără TVA.
Primăria Capitalei n-a specificat deocamdată când vor fi efectuate lucrările de la Arena Națională.
Pe Arena Națională își joacă FCSB meciurile considerate pe teren propriu. Totodată, acest stadion a găzduit și partide ale echipei naționale.
- Pe 11 august, de la ora 20:30, pe Arena Națională, FCSB înfruntă echipa slovacă Dunajska Streda, în manșa retur din turul trei preliminar al Conference League. În tur, FCSB s-a impus cu 1-0.
"Reparăm acoperişul Arenei Naţionale. Am semnat contractul pentru repararea şi mentenanţa acestuia, după ce timp de 11 ani nu a beneficiat de niciun fel de întreţinere specializată.
Povestea acestui acoperiş este încă o dovadă a nepăsării foştilor primari Oprescu şi Firea, care în mandatele lor nu au asigurat, cum ar fi fost normal, o mentenanţă corespunzătoare.
Indolenţa lor a dus la deteriorarea sistemului de tractare a acoperişului, municipalitatea fiind nevoită, de când am preluat mandatul de primar, să apeleze la alpinişti pentru a tracta manual sistemul de deschidere/închidere a acoperişului.
De asemenea, personalul autorizat va beneficia de instruire de specialitate pentru operarea acoperişului retractabil şi a cubului video de pe arenă. Firma AUROCON ROMANIA SRL, care se va ocupa de mentenanţă, are peste 25 de ani de activitate în domeniu şi a realizat automatizarea acoperişurilor mobile pentru Stadionul BC Place - Vancouver, Canada, Dubai Mall – Dubai, Emiratele Arabe Unite, castelul Josefsburg - Kufstein, Austria, arenele de tenis Rothenbaum - Hamburg, Germania", a scris Nicuşor Dan, vineri, pe Facebook.
- Cu o capacitate de 55.635 de locuri, Arena Națională este cel mai mare stadion din țară și primul stadion de elită UEFA din România.
- Construcția arenei al cărei proprietar este Primăria Municipiului București a fost finalizată în 2011, având un cost total de aproximativ 235 de milioane de euro.
- În 2012, Arena Națională a găzduit finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România.
Etichete: arena nationala , primaria capitalei , acoperis arena nationala , nicușor dan , primarul capitalei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții