Arabia Saudită va fi principalul sponsor al FIFA! Se prefigurează un contract record
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 12:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Recent, FIFA a confirmat că Arabia Saudită a obținut dreptul pentru a găzdui Cupa Mondială din anul 2034, după ce Australia s-a retras din această cursă.
Cei din Arabia Saudită au continuat negocierile cu FIFA și se pare că vor deveni și principalul sponsor al organizației.
Arabia Saudită va sponsoriza FIFA cu 96 de milioane de euro anual
Compania petrolieră Aramco, deţinută de Arabia Saudită, gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2034, este aproape de a încheia un acord cu FIFA pentru a deveni sponsorul principal al acestei organizaţii, anunţă cotidianul britanic "The Times". Aceeași sursă menționează faptul că acordul, aflat în stadii avansate de negociere, ar urma să aibă o valoare anuală de 96 de milioane de euro.
Astfel, FIFA și Arabia Saudită ar încheia un contract comercial record. După cum anunță spaniolii de la As, aceasta ar fi cea mai profitabilă înțelegere încheiată vreodată între o organizație și un brand local, cu ocazia unui turneu final.
Cu un profit de 160 de miliarde de dolari în 2022, Aramco nu este un agent nou în ceea ce priveşte sponsorizările sportive. Compania petrolieră are deja investiţii în Cupa Mondială de cricket, prima ligă indiană de cricket, Formula 1 şi circuitul feminin de golf, notează Agerpres.
Relaţia cu companii de acest tip nu este nouă pentru FIFA, care a semnat deja un acord cu Gazprom, compania rusă de petrol şi gaze, înainte de Cupa Mondială 2018 din Rusia, şi cu compania aeriană Qatar Airways înaintea turneului final desfăşurat anul trecut în Qatar.
Arabia Saudită pregătește investiții record
Arabia Saudită are deja planul făcut pentru Mondialul din 2034. Prima investiție ar urma să se ridice la un trilion de euro, pentru orașul gazdă, NEOM.
Orașul din mijlocul deșertului va avea o infrastructură unică în lume - marginile vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 km lungime. În galeria FOTO de mai jos pot fi văzute atât imagini cu proiectul spectaculos de un trilion de euro, dar și peisajele superbe pe care le oferă zona în prezent.
Galerie Foto
Drept comparație, Qatarul a investit pentru organizarea Cupei Mondiale din 2022 un total de 229 de miliarde de euro, un record pentru evenimentul suprem din fotbal.
Etichete: arabia saudita , fifa , contract record , cupa mondiala 2034
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții