Arabia Saudită, eșec rușinos cu Costa Rica! Cum au scăpat jucătorii de furia fanilor
articol scris de Digi Sport09.09.2023, 14:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arabia Saudită a pierdut amicalul cu Costa Rica, scor 1-3, disputat pe terenul celor de la Newcastle.
Arabia Saudită - Costa Rica 1-3
Chiar dacă au investit aproape un miliard de euro pentru transferuri în campionat și l-au adus pe Roberto Mancini (58 ani) la cârma echipei, arabii au mari probleme la nivelul echipei naționale.
Arabia Saudită a fost învinsă pe "St. James Park", arena celor de la Newcastle, echipă deținută de fondul de investiții condus de Mohammed Bin Salman. Calvo, în minutul 12, și Ugaide, în minutul 32, au marcat în prima repriză. Al Bulayhi a dat semnalul revenirii, în minutul 68, dar gazdele nu au reușit "remontada", iar Leal a înschis tabela, în minutul 89.
La meci au fost prezenți la mulți fani arabi, care au răbufnit după fluierul final. Pentru a calma spiritele, prințul Abdulaziz bin Turki Al Saud, Ministrul Sportului din Arabia Saudită, i-a "izolat" pe jucători în vestiar, unde le-a interzis să dea vreo declarație cu privire la meci, după cum notează AS.com.
Oficialii arabi au răbufnit după eșec, mai ales că aceștia își doresc ca naționala lor să evoleze la cel mai înalt nivel. Motivul principal se datorează faptului că vor încerca, în scurt timp, să obțină găzduirea Campionatului Mondial din 2030 sau 2034.
Cum arată acum topul celor mai bine 10 plătiți fotbaliști din Golf
Perioada de mercato a verii s-a încheiat cu o săptămână mai târziu în Arabia Saudită, pe 7 septembrie. Campionatul din Golf s-a întărit semnificativ vara aceasta, după ce s-au cheltuit 955 de milioane de euro pe transferuri. La capitolul salarii, cifra este la fel de impresionantă.
Conform presei britanice, chiar dacă după Cristiano Ronaldo, transferat în iarnă, multe alte nume mari au ajuns în Arabia Saudită, CR7 rămâne numărul 1 la capitolul salariului anual. Superstarul portughez este lider cu 200 de milioane de euro fiecare an. Adunat, cei mai bine plătiți 10 fotbaliști din Arabia Saudită câștigă anual nu mai puțin de 872 de milioane de euro.
1. Cristiano Ronaldo (Al-Nassr) - 200 de milioane de euro
2. Karim Benzema (Al-Ittihad) - 198 de milioane de euro
3. Neymar (Al-Hilal) - 160 de milioane de euro
4. N'Golo Kante (Al-Ittihad) - 100 de milioane de euro
5. Riyad Mahrez (Al-Ahli) - 51 de milioane de euro
6. Jordan Henderson (Al-Ettifaq) - 42 de milioane de euro
7. Sadio Mane (Al-Nassr) - 38 de milioane de euro
8. Kalidou Koulibaly (Al-Hilal) - 35 de milioane de euro
9. Aleksandr Mitrovic (Al-Hilal) - 24 de milioane de euro
10. Marcelo Brozovic (Al-Nassr) - 24 de milioane de euro
Etichete: arabia saudita , costa rica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții