Anunțul făcut de "Tata" Martino în privința lui Lionel Messi
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 12:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Starul argentinian Lionel Messi este incert pentru finala Cupei Statelor Unite (US Open Cup), în care actuala sa echipă, Inter Miami, o va înfrunta pe Houston Dynamo, în noaptea de miercuri spre joi.
Ce spune "Tata" Martino despre Lionel Messi
Antrenorul echipei Inter Miami, Gerardo "Tata" Martino, a menţinut suspansul în privinţa participării lui Messi la finala de la pe DRV PNK Stadium din Fort Lauderdale (Florida).
"Nu vrem să ne asumăm niciun risc cu micile probleme musculare ale lui Leo şi voi aştepta până în ultimul moment să ştiu dacă îl aliniez cu Houston Dynamo", a spus antrenorul argentinian.
Martino a adăugat că este mai puţin optimist în privinţa unui alt jucător de bază al echipei sale, spaniolul Jordi Alba: "Pentru el va fi mai complicat".
La jumătatea săptămânii trecute, Lionel Messi a părăsit terenul în minutul 37 al meciului câştigat Inter Miami, în faţa celor de la Toronto (scor 4-0), în MLS.
Dacă va juca în finala US Open Cup, căpitanul Argentinei, campioana mondială en titre, va avea ocazia să cucerească al 45-lea trofeu din cariera sa şi al doilea în tricoul lui Inter Miami, după Leagues Cup, din luna august.
Etichete: lionel messi , inter miami , houston dynamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții