”Am împărțit cu Popescu o cameră de 7 metri pătrați!” Dezvăluiri unice ale lui MM Stoica, de la Jilava
14.06.2018, 11:38SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
MM Stoica (53 de ani), directorul sportiv al celor de la FCSB, a acceptat să vorbească pentru prima dată despre perioada petrecută la Jilava, la doi ani și jumătate după ce a ieșit de la închisoare. Oficialul roș-albaștrilor a spus și care sunt cele două mari regrete ale sale, dar și cum perioada petrecută după gratii l-a schimbat complet.
”Cu câteva săptămâni înainte de aflarea verdictului, toată lumea bătea cuba cu mine că presupusele mele fapte s-au prescris și că din cei 8 inculpați, cu certitudine, eu voi fi achitat, mai ales că Ministerul Public, adică Direcția Națională Anticorupție, solicitase instanței achitarea mea! Într-adevăr, a fost o surpriză! Am luat-o, însă, ca pe o întâmplare, dar după aceea am realizat că nimic nu este întâmplător.
Cred că această perioadă m-a ajutat foarte mult să-mi schimb scara de valori, să mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc. Înainte, aveam niște pariuri total greșite, înainte nu mă bucuram pentru succesele echipei pe care o reprezentam, ci eram bucuros pentru că respectiva contracandidată a noastră pierdea... Era o chestie total anapoda, dar acum sunt mult mai liniștit”, s-a confesat MM Stoica colegilor de la ”Wow Biz”.
Marile regrete ale lui MM: lovirea unui suporter și bruscarea unor ziariști: ”Ce om sănătos mintal poate să facă asta?”
Directorul sportiv al vicecampioanei Ligii 1 a mai spus că înainte de perioada petrecută la închisoare dormea foarte puțin și că era dependent de somnifere și calmante, mai ales că era merau irascibil. ”Înainte de a ajunge în penitenciar, aveam o medie de 3-4 ore dormite pe noapte, acum dorm 7-8 ore. Acum, când mă trezesc, după ce-mi beau cele trei cafele de dimineață, sunt foarte bine, mă bucur de viață. Înainte eram dependent de somnifere, de calmante.
Am 53 de ani și ăsta sunt! E complicat să te prefaci că ți-e bine, pentru că te dă de gol corpul.
Frustrarea a fost imensă, mai ales că eu știam foarte bine ce am făcut și ce n-am făcut și am realizat că sunt chestii pe care noi nu realizam înainte că le avem. În acea perioadă am avut timp să reflectez și am ieșit un om mult mai bun decât cel care am intrat”.
MM Stoica are două mari regrete, care-l vor măcina până la sfârșitul vieții, după cum el însuși a declarat: ”Nu-mi vine să cred ce scriam acum 5-6 ani pe facebook sau ce gesturi stupide am făcut. În 2005 am coborât din lojă și am lovit un spectator. Adică, ce om sănătos mintal poate să facă așa ceva? Două chestii voi regreta toată viața! Una, că am lovit acel suporter, în 2005, deși să zicem că erau circumstanțe atenuante, dar, totuși, scuze e greu să găsești. Mi s-a pus pata și am făcut o prostie monumentală!
Al doilea regret datează din 2013. Cu o zi înainte de a fi arestat Gigi, m-a sunat și mi-a zis că este supărat, dezamăgit, furios și că mă roagă ca măcar eu să nu-l dezamăgesc. Ei bine, a doua zi am făcut tâmpenia de la Skopje, când am avut acea reacție necontrolată față de niște colegi de breaslă, de-ai voștri, de la Pro TV. Scuzele au fost tardive și fără nicio valoare. Sunt două episoade pe care, dacă aș putea să mă întorc în timp, nu le-aș mai face. Dar, din păcate, asta este imposibil”, a mai dezvăluit oficialul roș-albaștrilor.
”Am fost monitor sportiv la Jilava!”
Deși îi este greu să povestească, MM Stoica a explicat și cum decurgea o zi din viața de după gratii. ”La Jilava, dimineață era apelul, după care ieșeam la muncă. Eu și cu Gică Popescu eram monitori sportivi, adică ne ocupam cu selecțiile pentru echipa penitenciarului. Noi și jucam și antrenam. Am și câștigat Cupa Penitenciarelor. Iar seara, pe cameră, aveam program normal. Am citit mult în perioada aceea, plus că ne mai și uitam la televizor, în măsura în care puteam, pentru că era cu program.
Eu cu Gică Popescu am împărțit o cameră de 7 metri pătrați iar lățimea era de 1,36 metri și erai trei rânduri de gratii la geam. Vara, ne doream puțin curent, dar nu aveai cum. Acum, se vorbește mult despre condițiile de dincolo, din lumea de după gratii. Dar, poți avea condiții normale dacă faci tu curățenie după ce mănânci, dacă speli. Dacă stai în depresie și aștepti să vină gunoiul peste tine, atunci ai o problemă. Eu nu am fost așa”, a mai spus Stoica pentru aceeași sursă.
Într-un final, fostul manager general al celor de la FCSB a spus și cu ce a rămas după perioada petrecută după gratii.
”Pentru mine, cred că așa a trebuit să fie. Chiar dacă material am pierdut foarte mult, mă simt mult mai bine acum și nu cred că ar fi o perioadă pe care aș evita-o dacă ar fi să repet viața. Este pur și simplu o situație în care, dacă te afli și ești împăcat, ai mult de câștigat. Până la urmă, n-a fost nimic greu, am avut un tonus extraordinar. Eu mă descurc în general în viață”, a mai spus MM Stoica.
Etichete: steaua , mm stoica , gica popescu , regrete mm stoica , fcsb , mm stoica jilava , mm stoica gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții