"Am doar 3 cuvinte să-i spun lui Dumnezeu". Văduva lui Pele a emoționat întreaga sală, la două luni de la deces
articol scris de Digi Sport28.02.2023, 19:52
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Marcia Aoki (56 de ani) a fost prezentă la gala FIFA The Best 2022, în cadrul căreia s-au decernat mai multe premii individuale sau colective.
La evenimentul din Paris, văduva lui Pele, decedat la 82 de ani pe 29 decembrie 2022, a primit un premiu special, acordat pentru "performanțele impresionante obținute în carieră" de către legendarul fotbalist brazilian.
Galerie Foto
Văduva lui Pele, la gala FIFA The Best: "Am doar 3 cuvinte să-i spun lui Dumnezeu"
Femeia de afaceri cu origini japoneze a fost invitată pe scenă, acolo unde trofeul i-a fost înmânat de către Ronaldo Nazario, aflat lângă președintele FIFA, Gianni Infantino.
Vizibil extrem de emoționată, văduva lui Pele (născut Edson Arantes do Nascimento) a transmis un mesaj prin care i-a emoționat și pe cei aflați în sală.
"Am doar trei cuvinte să-i spun lui Dumnezeu. Dumnezeu ni l-a dat pe Edson, Edson ni l-a dat pe Pele, iar lumea i-a primit atât de frumos. Cele trei cuvinte ale mele sunt recunoscătoare, recunoscătoare și recunoscătoare", a spus Aoki, potrivit site-ului oficial FIFA.
Președintele FIFA i-a dezgustat pe toți la priveghiul lui Pele: "Dumnezeule, ce e în neregulă cu el?"
Gianni Infantino, președintele FIFA, s-a deplasat la Santos la începutul lunii trecute, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Pele.
De;i au curs multe lacrimi pe stadionul lui Santos, Infantino a fost surprins zâmbind în mai multe rânduri, chiar și în momentul în care discuta cu văduva lui Pele, Marcia Aoki.
La un moment dat, președintele FIFA și-a făcut un selfie alături de mai mulți bărbați, la doar un metru de sicriul legendarului fotbalist, iar Infantino și-a atras multe critici pentru gestul considerat total nepotrivit.
Galerie Foto
"Dumnezeule, ce e în neregulă cu el?", "Gianni Infantino nu are clasă deloc și cu siguranță niciun respect pentru marele Pele" sau "Când va învăța vreodată că nu trebuie să fie mereu în centrul atenției? Să-i fie rușine", au fost câteva dintre comentariile de pe rețelele sociale, conform Ofally Express.
Etichete: pele , fifa the best , marcia aoki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții