Video Alexandru Mitriță, din nou decisiv pentru New York City. Românul a obținut un penalty în prelungirile meciului
08.09.2019, 10:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Mitriță e de neoprit în America. Micuțul mijlocaș ofensiv a contribuit decisiv la victoria echipei sale, New York City FC, în meciul cu New England, din etapa a 29-a, scor 2-1 cu New England Revolution.
După ce Caicedo a deschis scorul chiar în minutul 2 pentru New England, New York a egalat în minutul 70, prin reușita lui Medina. Tot Medina a adus victoria echipei sale, după ce a transformat un penalty obținut de Mitriță în prelungiri.
Micuțul mijlocaș ofensiv a fost faultat în careu de masivul Farrell, care a primit și cartonaș galben. Alexandru Mitriță a mai ratat o ocazie uriașă de gol în minutul 73, când a fost lansat în adâncime și a șutat din careu, dar portarul a apărat eroic. Apoi a mai ratat o șansă bună în minutul 84.
New York City s-a impus cu 2-1 și a urcat pe primul loc în MLS. După 28 de meciuri, are 53 de puncte, însă are un meci mai puțin de disputat.
Mitriță, 8 goluri în 26 de meciuri la New York City
În urmă cu câteva zile, fostul jucător al Craiovei a marcat pentru New York City un gol de senzație, din lovitură liberă, pe terenul lui Vancouver, scor 1-3.
În acest sezon, Alexandru Mitriță (24 de ani) a jucat în 26 de meciuri oficiale pentru New York City și a înscris 8 goluri.
Fostul mijlocaș "de buzunar" al Craiovei a ajuns la New York City în februarie 2019, pentru 8 milioane de euro și a marcat primul gol pentru americani chiar în ziua în care a împlinit 24 de an, pe 8 februarie.
Etichete: new york city , alexandru mitrita , bianca andreescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții