Video Alexandru Mateiu, explicații după remiza Universității Craiova cu nemții din Liga 4: ”Avem febră peste tot”
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 21:03
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Universitatea Craiova a remizat în meciul cu Greifswalder FC, scor 1-1, în primul amical al iernii.
Remiza înregistrată de olteni este una surprinzătoare, mai ales că adversarii sunt din Liga 4 a Germaniei.
Reacția lui Alexandru Mateiu, după Universitatea Craiova - Greifswalder FC 1-1
La final, Alexandru Mateiu (34 ani) a oferit primele reacții. Mijlocașul oltenilor a explicat că el și coechipierii săi sunt obosiți după antrenamentele efectuate în Turcia.
”Nu contează că e echipă din liga a patra, în Germania toate sunt bune. Chiar i-am simțit foarte puternici, așa cum am simțit tot timpul echipele din Germania în amicale. Alergau bine, ne-au pus probleme. Noi suntem în perioada de pregătire, avem câte două antrenamente, majoritatea avem febră peste tot, suntem obosiți.
A fost un meci bun, un antrenament bun. Stagiul de pregătire cu Ivaylo Petev este unul normal, dar fiecare cantonament este obositor, cu febră, cu dureri de spate. Întotdeauna meciurile cu echipele din Germania au fost tari, dar suntem toți sănătoși, suntem bine.
Nu mă îngrijorează că nu am avut mai multe ocazii, cred că a fost un meci bun, am arătat bine, am făcut un presing bun, ne-am luptat cu ei, e ok. N-am apucat să-l felicit pe Ivan pentru gol, sper să dea cât mai multe pentru că de asta are nevoie. Sigur ne va ajuta pentru că este un jucător mare și sper să ajungă și la Euro.
Să avem constanță în campionat este principalul nostru obiectiv. Sper să începem cu două victorii pentru că avem două meciuri frumoase cu Farul și FCSB.”, a declarat Alexandru Mateiu.
Universitatea Craiova, remiză în primul amical al iernii
Delegaţia Universității Craiova este cazată la Regnum Carya Resort din Belek până pe data de 15 ianuarie, când este programată întoarcerea. Formația lui Ivaylo Petev va susține până atunci mai multe partide amicale.
Primul test a fost cu nemții din Liga 4. Oltenii au deschis rapid scorul, în minutul 8, prin Andrei Ivan. Atacantul a marcat din lovitură de la 11 metri.
Avantajul alb-albaștrilor a durat doar patru minute. Niklas Brandt a egalat din lovitură liberă. Șutul său a fost deviat de Jovan Markovic.
- Echipa de start de la Universitatea Craiova: L. Popescu - Soiri, Zajkov, Badelj, Bancu - Al. Crețu, Căpățînă - Danciu, Mitriță, Ivan - Markovic
- Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Tomasec, R. Silva, Benga, Mateiu, Lăpădătescu, Ișfan, Houri, Baiaram, Trică, Gașpar, Bană, Barbu
Etichete: universitatea craiova , alexandru mateiu , greifswalder fc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții