Alexandru Crețu ar putea debuta pentru Universitatea Craiova la derby-ul cu Dinamo
articol scris de Digi Sport25.09.2021, 09:40
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Alexandru Crețu (29 de ani) a semnat cu Universitatea Craiova în această vară, după ce a rezistat doar câteva săptămâni la FCSB.
Mijlocașul nu a avut parte de cele mai plăcute momente la FCSB, iar după o greșeală la meciul cu Rapid, patronul Gigi Becali a decis că nu mai are nevoie de serviciile sale și a anunțat că e liber să plece.
Alexandru Crețu ar putea debuta pentru Universitatea Craiova la meciul cu Dinamo
Alexandru Crețu a avut probleme cu o accidentare, iar asta nu i-a permis să debuteze până acum pentru olteni. Totuși, meciul cu Dinamo ar putea fi prilejul perfect pentru prima sa apariție în tricoul Universității Craiova, fiind recuperat din punct de vedere fizic și apt de joc, anunță Fanatik.
Meciul Universitatea Craiova - Dinamo se va disputa luni, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
Alexandru Crețu a refuzat Sepsi și a semnat cu Universitatea Craiova
Mijlocașul a fost în negocieri avansate cu formația covăsneană, însă interesul arătat de Universitatea Craiova l-a făcut pe acesta să prefere o mutare la gruparea olteană.
Un cuvânt important în decizia pe care Alexandru Crețu a luat-o a avut-o și Laurențiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, care l-a vrut cu orice preț pe fotbalist la echipa sa. Alexandru Crețu urmează să evolueze cu numărul 14 pentru Universitatea Craiova și ar putea debuta chiar la derby-ul cu Dinamo, de luni.
Etichete: primul meci , debut , alexandru cretu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții