Alexandru Albu, cedat de arabii de la Al-Hazem după doar 4 meciuri! Unde a ajuns
articol scris de Digi Sport24.09.2024, 19:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandru Albu (31 de ani) era prezentat oficial de Al-Hazem pe 22 august, la o zi după ce debuta pentru echipa din eșalonul secund al Arabiei Saudite.
De atunci, nu s-au mai știut foarte multe despre mijlocașul plecat de la Rapid la începutul verii.
Alexandru Albu, cedat de Al-Hazem la doar o lună după transfer
Între timp, s-a aflat că Albu a fost cedat prematur de noua sa echipă la alta, din același eșalon saudit.
"Albu a plecat de la Al-Hazem la câteva săptămâni după transfer. A fost dat la Al-Safa, o echipă din liga a doua din Arabia Saudită, în aceleași condiții financiare. Are patru meciuri jucate la Al-Hazem", a dezvăluit jurnalistul Cristi Coste, potrivit Fanatik.
Mutarea a fost confirmată de un story repostat marți pe contul de Instagram al fotbalistului, în care Albu apare alături de un frizer din Arabia Saudită, cu pagina oficială a celor de la Al-Safa menționată în postare.
Alexandru Albu, salariu considerabil în Arabia Saudită
Albu a semnat un contract valabil pe doi ani cu Al-Hazem, care a retrogradat în liga a doua din Arabia Saudită la finalul stagiunii precedente. În acest moment, nu se știe dacă a fost cedat definitiv sau temporar la Al-Safa.
Fotbalistul cu un meci jucat pentru prima reprezentativă a României are un salariu de 600.000 de euro pe an în Arabia Saudită, păstrat și după trecerea la Al-Safa.
Etichete: arabia saudita , al-hazem , alexandru albu , al safa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții