Două forțe ale fotbalului european, pe urmele lui Alex Sandro
24.09.2018, 18:57SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alex Sandro a devenit unul dintre cei mai valoroși fundași de bandă stângă din lume, după transferul de la FC Porto la Juventus, în 2015. Evoluțiile impresionante ale internaționalului brazilian din ultimele sezoane le-au atras atenția granzilor din fotbalul european.
PSG și Manchester United sunt cluburile care au intrat în cursa pentru transferul lui Sandro. Conform presei franceze, fundașul de bandă stângă reprezintă principala țintă a parizienilor, care pleacă cu prima șansă pentru a obține semnătura fundașului. Relația foarte bună dintre jucător și Antero Henrique, directorul sportiv al echipei franceze ar reprezenta plusul celor de la PSG față de clubul britanic.
Transferat la Juventus pentru 26 de milioane de euro, Alex Sandro are contract cu Juventus până în 2020, iar oficialii italieni încă nu i-au propus prelungirea înțelegerii.
"Niciodată nu m-am gândit la o plecare de la Juventus, dar nici nu am primit până acum o ofertă de prelungire a contractului", a declarat Sandro pentru Sky Sports Italia.
Alex Sandro a impresionat în țara natală, dar evoluțiile sale nu l-au propulsat direct în fotbalul european. În urma prestațiilor convingătoare de la Atletico Paranaense, unde și-a început cariera, el a plecat la vârsta de 19 ani în Uruguay, la Maldonado, echipă care l-a vândut un an mai târziu la FC Porto, pentru aproape 10 milioane de euro.
În vârstă de 27 de ani, Alex Sandro are 10 selecții pentru naționala Braziliei.
- 45 de milioane de euro este cota lui Alex Sandro, conform Transfermarkt.
Etichete: psg , transfer , manchester united , juventus torino , alex sandro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții