Al-Ittihad a mai făcut un transfer. Joao Pedro Jota a semnat contractul și li se alătură lui Benzema și Kante
articol scris de Digi Sport04.07.2023, 12:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalul saudit a făcut o nouă achiziție, prin cumpărarea lui Joao Pedro Felipe Neves "Jota" (24 de ani), fotbalist care li se alătură în campionat mult mai celebrilor Cristiano Ronaldo, Benzema, N'Golo Kante, Ruben Neves, Edouard Mendy etc.
Campioana Al-Ittihad l-a luat și pe Jota, după Benzema și Kante
Jota, așa cum este el cunoscut, a semnat un contract pe trei sezoane cu Al-Ittihad, campioana Arabiei Saudite, și a costat 13 milioane de euro, notează AS.com.
Totuși, jurnaliștii scoțieni scriu că ar fi vorba despre 29,1 milioane de euro, însă deocamdată nu a fost anunțată oficial o sumă de transfer.
Dacă transferul lui Benzema și cel al lui N'Golo Kante, doi dintre cei mai râvniți jucători care erau liberi, le vor scoate saudiților din conturi câte 100 de milioane de euro pe an salariu, Jota va primi câte 10 milioane de euro în fiecare dintre cele trei sezone.
Jota, văzut ca o speranţă a fotbalului portughez, a reușit că înscrie 15 goluri şi să dea 12 pase decisive în campionatul trecut. În ultimele două sezoane, el a fost campion cu Celtic, a câștigat de două ori Cupa Ligii și o dată Cupa Scoției.
În iulie 2022, Celtic l-a cumpărat cu 7,5 milioane de euro de la Benfica, după ce l-a avut la echipă în alte două perioade sub formă de împrumut. Conform înțelegerii, Benfica a păstrat 30 la sută dintr-un viitor transfer.
În sezonul 2020-21 fotbalistul a fost împrumutat și la Real Valladoid, în La Liga.
Etichete: joao pedro felipe neves "jota" , transferuri al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții