Al doilea fotbalist care amenință cu greva, după debutul noului sezon UCL
articol scris de Digi Sport18.09.2024, 23:21
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rodri (28 de ani) este primul fotbalist din lume care a luat oficial o poziție față de noul format al partidelor din UEFA Champions League, iar vedeta lui Manchester City chiar a amenințat cu greva.
Odată cu noul format, cea mai galonată competiție europeană intercluburi din lume a mărit la opt numărul partidelor din prima fază a competiției, ceea ce face ca în ansamblu fotbaliștii să aibă un program extrem de încărcat.
Jules Kounde amenință și el cu greva: ”Este singura cale prin care să fim înțeleși”
La o zi distanță de la declarațiile făcute de Rodri, Jules Kounde, fotbalistul Barcelonei, a fost întrebat ce părere are despre cele spuse de fotbalistul lui Manchester City și i-a dat perfectă dreptate acestuia.
De asemenea, Kounde a susținut că jucătorii și antrenorii nu sunt niciodată ascultați când se plâng în legătură cu numărul mare de meciuri dintr-un sezon.
”Sunt de acord cu tot ce a spus el. Calendarul se lungește în fiecare an. Mereu avem mai multe jocuri, mai puțin timp de odihnă. O spunem de mult și nimeni nu ne bagă în seamă. Jucătorii și antrenorii nu sunt ascultați...
Va veni un moment când va trebui să facem grevă pentru că este singura cale prin care să fim înțeleși. Ne asumăm din ce în ce mai multe riscuri, sunt mai multe accidentări pentru că e mai puțin timp de odihnă. Hai să ajungem la vreo 70 de meciuri pe sezon. Ar fi o nebunie”, a spus Jules Kounde, potrivit Marca.
- Barcelona o va întâlni pe Monaco în deplasare, joi, 19 septembrie, în prima etapă din faza ligii din Champions League. Partida este programată la ora 22:00 și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Rodri a fost primul fotbalist care s-a arătat nemulțumit de creșterea numărului de meciuri pe sezon: ”E prea mult”
Mijlocașul defensiv al celor de la Manchester City, cotat acum la 130 de milioane de euro, a reacționat public, pe marginea acestui subiect, în timpul unei conferințe de presă.
”Dacă acest lucru va continua, nu vom avea de ales decât să intrăm în grevă. Da, cred că suntem aproape de asta. Întrebați orice jucător și vă va spune același lucru. Dacă asta va continua așa, nu vom avea altă opțiune. Este ceva care ne îngrijorează.
Cred că este prea mult. Cineva trebuie să aibă grijă de noi, pentru că noi suntem protagoniștii acestui sport, sau afaceri, sau cum vrei să-i spui.
Nu totul e vorba de bani sau marketing, ci și de calitatea spectacolului”, a spus Rodri, la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, conform marca.com.
Fotbalistul spaniol a mai precizat că, în condițiile actuale, un maximum de 50 de meciuri ar fi de acceptat pentru actuala generație, și că ar fi normal ca ei, protagoniștii, să fie consultați când se iau astfel de decizii.
”Cred că între 40 și 50 de jocuri este maximul pe care îl poate atinge un jucător. După aceea, cobori, pentru că este imposibil să menții nivelul fizic.
Trebuie să ne odihnim. Când numărul de jocuri crește, performanța și calitatea jocurilor scad.
Uneori nimeni nu-i întreabă pe jucători ce părere au despre adăugarea mai multor jocuri”, a mai spus Rodri.
Etichete: liga campionilor , greva , rodri , jules kounde , champions leauge
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții