Adrian Mutu pregătește un meci de gală! Îi aduce în România pe Andrea Pirlo, Zlatan Ibrahimovic și Francesco Totti
08.10.2019, 11:32SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cluj Arena va fi stadionul care, la începutul verii viitoare, îi va găzdui pe Andrea Pirlo (40 de ani), Francesco Totti (43 de ani) și Zlatan Ibrahimovic (38 de ani)!
Adrian Mutu va lua parte la organizarea unui meci demonstrativ, care va reprezenta și meciul de retragere al fostului decar de la naționala României. Partida îi va pune față în față pe prietenii fostului fotbalist român și pe colegii alături de care a jucat în echipa națională. Totti, fostul jucător al Romei, Andrea Pirlo, fost jucător la Juventus, dar și Zlatan Ibrahimovic vor face parte din echipa prietenilor lui Mutu.
Francesco Totti a fost în România pentru confruntarea cu CFR Cluj, pe care a învins-o cu 3-1, dar și pentru meciul cu Astra, care s-a terminat la egalitate, 0-0.
"Vor veni jucători foarte importanți, dar nu vă pot spune mai multe, avem o strategie. Mă bucur că am șansa de a mulțumi publicului românesc care a fost aproape de mine, atunci când eram la echipa națională. Aș vrea ca tinerii, copiii, să poată intra în contact cu acești jucători, avem nevoie de idoli, de oameni care pot îndruma și inspira", a spus Adi Mutu la Digi Sport Matinal.
Meciul demonstrativ va avea loc pe 13 iunie, la Cluj, și va fi organizat de Sports Festival.
Zlatan Ibrahimovic l-a menționat pe Adrian Mutu în cartea sa
Adrian Mutu și jucătorul suedez s-au împrietenit pe vremea când cei doi jucau împreună pentru "Bătrâna Doamnă".
"Am petrecut mult timp cu Mutu la Juventus. Stăteam în aceeași cameră la hotel și în cantonamente. Nu m-am plictisit deloc alături de el. Vorbea italiana și știa tot ce mișca pe acolo, m-a ajutat mult. Tipul era mare petrecăreț. Ce povești avea! Îl ascultam și muream de râs la poveștile lui", a povestit Zlatan în cartea sa.
Etichete: adrian mutu , zlatan ibrahimovic , francesco totti , andrea pirlo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții