Adrian Bumbescu chiar era "un fundaş de fier": "M-am lovit de el, s-a uitat la mine şi am fugit de acolo"
18.04.2020, 08:04SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La 34 de ani de la Steaua - Anderlecht 3-0, Victor Piţurcă a rememorat acele clipe incredibile. Adrian Bumbescu a fost lăudat de Piţurcă, iar Narcis Răducan i-a dat dreptate fostului selecţioner al României.
"Mie îmi place să îmi amintesc de Bumbescu că a fost cel mai bun fundaş al lumii. A dominat fotbalul pe postul lui. Am şi jucat puţin împotriva lui şi m-am lovit puţin de el, s-a uitat aşa puţin la mine şi am fugit de acolo", a povestit, amuzat, Narcis Răducan.
- Adrian Bumbescu are 13 trofee în cariera de jucător.
Piţurcă: "Eu nu văd fundaş mai bun azi"
"Piţi" e convins că, dacă ar mai juca, Bumbescu ar fi şi acum cel mai bun fundaş din lume şi ar avea un salariu de 20 de milioane de euro pe an. Piţurcă (63 de ani) l-a avut coleg pe Bumbescu (60 de ani), iar la antrenamente, ca atacant, se "lovea" des de fundaşul central, aşa că ştie exact ce vorbeşte atunci când spune că inclusiv în zilele noastre ar fi fost cel mai bun fundaş din lume.
"Bumbescu, dacă mai juca astăzi, lua 20 de milioane pe an salariu. Eu nu văd fundaş mai bun azi. Avea tot, toate mingile în careu el le lovea, avea o plăcere diabolică de a lovi mingea cu capul şi plasamentul era fantastic. Sigur că, tehnic, prindea mingea şi dădea pasă, dar avea un procentaj formidabil", a spus Victor Piţurcă la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: narcis raducan , victor piturca , adrian bumbescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții