Acum o lună era în comă din cauza COVID-19, dar și-a revenit și se va pregăti normal alături de colegi: "Nu simte acea oboseală"
21.05.2020, 08:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Junior Sambia (23 de ani), mijlocașul francez al celor de la Montpellier plasat în comă artificială din cauza coronavirusului în urmă cu aproape o lună, și-a revenit și se va pregăti normal din nou alături de restul colegilor.
Sambia a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni și și-a continuat recuperarea acasă, însă medicul echipei, Rene Raimondi, anunță că jucătorul se simte excelent.
Mai mult, doctorul francezilor a afirmat că fotbalistul va participa 100% la presezonul lui Montpellier, care va începe pe 22 iunie:
"Știam că mă veți întreba despre condiția lui, așa că i-am cerut permisiunea și l-am întrebat dacă îmi dă voie să vă răspund. Junior e bine, e chiar foarte bine. Se va alătura colegilor pe 22 iunie.
Oricum, vom ține sub observație cazul său, pentru că el nu experimentează acea oboseală specifică virusului. Se simte excelent", au fost cuvintele lui Rene Raimondi.
Junior Sambia a fost externat, după ce a trecut prin clipe grele
"Junior Sambia este bine. A fost însă copleşitor. El a ajuns la spital, unde a fost plasat foarte repede în comă artificială. A rămas în această stare timp de 72 de ore şi a putut apoi părăsi spitalul la doză zile după ieşirea din comă. În prezent este la el acasă şi se odihneşte. Însă starea sa este bună", declara agentul Frederic Guerra la începutul lunii mai.
Potrivit agentului, unii dintre jucători din Franţa s-au opus reluării competiţiei de teamă să nu se îmbolnăvească. "Jucătorii s-au exprimat în primul rând prin intermediul Sindicatului fotbaliştilor profesionişti (UNFP). Apoi, este greu să îi ceri unui individ într-o companie, care este deseori plătit foarte bine, să spună: 'Nu, nu mă duc pentru că îmi este frică'. Dar au fost multe consultări între ei", a mai spus Federic Guerra.
Consiliul de administraţie al Ligii franceze de fotbal profesionist (LFP) a ratificat joia trecută oprirea definitivă a sezonului, în condiţiile pandemiei de coronavirus, atribuind titlul de campioană ocupantei primului loc în clasament, Paris Saint-Germain.
Etichete: montpellier , coronavirus , covid-19 , junior sambia , sambia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții