Acord! Al-Duhail s-a decis și transferă un alt atacant în locul lui Florinel Coman
articol scris de Digi Sport28.05.2024, 19:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Florinel Coman (26 de ani) s-a aflat pe lista de transferuri a celor de la Al-Duhail, dar mutarea a intrat în impas.
Qatarezii au venit la București pentru a negocia cu Gigi Becali. În cele din urmă, nu i-au mai plătit clauza de reziliere în valoare de cinci milioane de euro pentru că au vrut să îl transfere pe Coman schimbul unei sume mai mici.
Al Duhail a ajuns la un acord cu Luis Alberto, pe care va plăti 10 milioane de euro
Acum, principala prioritate a celor de la Al-Duhail este Luis Alberto (31 de ani), mijlocașul celor de la Lazio care a cerut conducerii clubului să fie lăsat să plece în această vară.
Jurnalistul italian Matteo Moretto a anunțat că formația din Qatar a ajuns la un acord de principiu cu Luis Alberto, iar în următoarele ore vor fi purtate mai multe discuții cu Lazio privind suma transferului.
Precum a relatat sursa citată, Al-Duhail ar urma să plătească în jur de 10 milioane de euro pe Alberto, de două ori mai mult față de cât valorează clauza de reziliere a lui Florinel Coman.
- Luis Alberto a jucat 307 meciuri în tricoul celor de la Lazio, în care a marcat 52 de goluri și a oferit 79 de assit-uri.
- Luis Alberto a cucerit trei trofee cu Lazio: Cupa Italiei în sezonul 2018/2019 și două Supercupe, în sezoanele 2017/2018 și 2019/2020.
- Cota de piață a lui Luis Alberto este de 14 de milioane de euro
Gigi Becali a dezvăluit de ce a ratat Florinel Coman transferul în SUA: "Voiau să dea banii în 3 ani, în tranșe"
Gigi Becali a povestit, ÎN DIRECT la Fotbal Club, cum a ratat Florinel Coman un transfer în SUA, în urmă cu 4 ani.
"La Florinel, era oferta din America, 7 milioane de dolari, dar dați în 3 ani, în tranșe. Când e vorba despre bani mulți, îi vreau pe toți odată.
Când am negociat cu patronul de la Parma pentru Man, i-am zis să-mi dea 11, dar toți banii. El a zis că dă 13, dar că dă în trei ani. I-am zis să lase banii ăia la bancă, și-i dă dobândă și câștigă mai mult.", a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club.
Florinel Coman a fost aproape de a ajunge în SUA în aprilie 2020, când era pe lista celor de la Orlando City.
- Florinel Coman a marcat 19 goluri și a furnizat 11 assist-uri, în 39 de partide jucate pentru FCSB în acest sezon
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Coman, potrivit Transfermarkt
- 26 de ani are Florinel Coman
Etichete: transfer , luis alberto , florinel coman , al duhail
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții