A refuzat să antreneze naţionala Braziliei, iar acum i-ar putea lua locul lui Ronald Koeman la Barcelona
articol scris de Digi Sport19.05.2021, 11:57
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) l-a contactat pe Xavi Hernandez, fostul căpitan al Barcelonei, pentru a-i oferi postul de selecţioner după Cupa Mondială din 2022, informează AS.
Xavi a refuzat naţionala Braziliei şi Borussia Dortmund
Xavi antrenează în prezent echipa Al Sadd din Qatar, ţara gazdă a viitoarei Cupe Mondiale, cu care şi-a prelungit recent contractul.
CBF dorea ca fostul mijlocaş al Barcelonei să ocupe în prima fază postul de secund al lui Tite, actualul selecţioner al Braziliei, pe care să-l înlocuiască apoi după Mondialul din Qatar, adaugă publicaţia spaniolă.
O altă echipă interesată de serviciile lui Xavi a fost Borussia Dortmund, care i-a propus acestuia un contract pe trei sezoane, înainte ca ibericul să-şi prelungească înţelegerea cu Al Sadd. Borussia este antrenată din luna decembrie de un antrenor interimar, germanul Edin Terzic, după demiterea elveţianului Lucien Favre.
Clubul din Dortmund, unul cu vocaţie ofensivă şi care a mizat mereu pe tehnicieni tineri şi ambiţioşi, precum Juergen Klopp sau Thomas Tuchel, îl consideră pe Xavi persoana ideală pentru a conduce noul său proiect sportiv, mai scrie AS.
Xavi are şanse mari să ajungă la Barcelona
Cele mai mari şase de a obţine semnătura lui Xavi le are însă FC Barcelona, în cazul în care va lua decizia de a renunţa la serviciile olandezului Roland Koeman la finalul acestui sezon, unul dezamăgitor pentru gruparea de pe Camp Nou.
Presa spaniolă scrie că Xavi a inclus o clauză în noul său contract cu Al Sadd care îi permite să plece la Barca în orice moment, dacă va fi ofertat de clubul său de suflet.
Etichete: brazilia , al sadd , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții