Câtă eleganță! A fost pusă într-o situație jenantă pe scenă, iar acum a acceptat să vorbească. Ce le-a spus celor de la CNN
05.12.2018, 14:40SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Norvegianca Ada Hegerberg (23 de ani) a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume luni, la gala de la Paris, când a primit Balonul de Aur - primul din istoria fotbalului feminin.
Evenimentul a avut parte și de un moment neplăcut, atunci când gazda, DJ Martin Solveig, a încercat o glumă care s-a dovedit a fi total neinspirată. Sub ochii celor mai importante figuri din fotbalul mondial și a milioanelor de telespectatori, prezentatorul a invitat-o pe câștigătoarea celui mai important trofeu individual să facă "twerk".
Galerie Foto
- Twerk-ul este un stil de dans cu o puternică încărcătură sexuală, care pune accent pe mișcările din bazin, respectiv fesieri. Twerk-ul a luat amploare la începutul anilor 2000, iar cântărețe celebre precum Nicki Minaj, Rihanna și Jennifer Lopez se numără printre figurile publice care au popularizat acest "trend".
Americanii de la CNN au vorbit cu Ada Hegerberg, după incidentul din timpul evenimentului care a avut loc luni seara, la Paris. Sportiva a oferit un răspuns extrem de elegant, în ciuda controverselor stârnite de gestul prezentatorului.
"Evident, mă așteptam la o întrebare legată de talentul meu fotbalistic, despre cum mă simt acolo, pe scenă, după ce am fost declarată învingătoare. Dar în final am fost foarte fericită să ridic trofeul. Nu prea m-am gândit la ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare. ", a spus Ada, pentru sursa citată.
"Depinde din ce unghi privești situația. Nu m-am simțit pusă într-o postură ciudată. Desigur, întrebarea putea fi pusă altfel. Când ești pe scenă îți dorești să fii întrebat cum te simți după ce ai câștigat un astfel de premiu.
În final am dansat, în final eu am câștigat Balonul de Aur și în final am fost fericită.", a mai afirmat Ada Hegerberg.
Citește și:
- Ce i-a spus prezentatorul celei mai bune fotbaliste din lume, după ce a pus-o într-o ipostază penibilă
- Ce a spus logodnicul celei mai bune fotbaliste din lume după controversata gală
- Cea mai bună fotbalistă din lume rupe tăcerea, după gafa de proporții a prezentatorului
Ada Hegerberg are deja 3 trofee UEFA Champions League în palmares, iar în sezonul trecut a înscris 33 de goluri în 21 de partide pentru Lyon, grupare alături de care a câștigat al patrulea titlu în Franța. La 23 de ani, sportiva din Norvegia are un viitor strălucit - are deja aproape 300 de goluri în carieră și a câștigat primul trofeu major acordat în fotbalul feminin.
Etichete: balonul de aur 2018 , ada hegerberg , martin solveig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții