A fost căpitanul FCSB și acum se antrenează cu o echipă de Liga 3. Apariție surpriză la Flacăra Moreni
27.07.2018, 19:19Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Alexandru Bourceanu (33 de ani) a oferit una dintre surprizele acestei săptămâni în fotbalul românesc. Fostul căpitan al echipei din Ghencea se antrenează de luni alături de Flacăra Moreni, echipă antrenată de Gabriel Paraschiv, fostul său coleg de la Oțelul Galați.
Imaginile cu Bourceanu care se pregătește alături de jucătorii echipei de Liga 3 au surprins pe toată lumea, cu toate că el a devenit liber de contract la finalul sezonului precedent.
"Alex a venit de luni la antrenamentele noastre. Nu m-am văzut de multă vreme cu el şi chiar aveam o grămadă de povestit. A fost extraordinar să-l am alături, iar jucătorii mei au avut enorm de învăţat de la el vizavi de ce înseamnă seriozitate şi mod de lucru. Normal că l-aş vrea cât mai mult alături de mine, dar normal că va pleca atunci când decide să aleagă una dintre ofertele pe care le are", a declarat Gabi Paraschiv, fost coleg cu Bourceanu la Oţelul Galaţi în sezonul 2008-2009.
Despre obiectivul Flacării Moreni, Paraschiv a afirmat că "obiectivul nostru este locul 1. Dar, pentru că există un dar, ca să promovezi este nevoie de un buget. Iar ce avem noi în acest moment nu cred că este sufiecient. Dar încercăm", a afirmat antrenorul echipei care face parte din Seria a III-a a Diviziei C.
Cota fostului căpitan al Stelei a scăzut drastic. 300.000 de euro a ajuns să coste Bourceanu, în condițiile în care în urmă cu 4 ani era evaluat la 5 milioane de euro.
În afară de Arsenal Tula, Alexandru Bourceanu a mai evoluat la: Dunărea Galați, Oțelul Galați, Poli Timișoara, Steaua București și Trabzonspor.
26 de selecții pentru naționala României are Bourceanu.
Sursa foto: dbonline.ro
Etichete: alexandru bourceanu , gabriel paraschiv , flacara moreni , bourceanu moreni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții