A antrenat FCSB, iar acum va prelua o echipă din Liga 3 din România
articol scris de Digi Sport09.01.2023, 17:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a fost pregătită de-a lungul timpului de mai mulți tehnicieni, iar unul dintre aceștia a fost Viorel Tănase (52 de ani), care a colaborat cu Nicolae Dică (42 de ani) în cele două mandate ale acestuia pe banca roș-albaștrilor.
Viorel Tănase urmează să semneze cu o echipă din Liga 3
Tănase a fost antrenorul principal din "acte" la FCSB în mandatele lui Nicolae Dică, asta deoarece deținea licența PRO. Acum, tehnicianul a decis să meargă pe cont propriu și va semna cu Viitorul Ianca, formație care evoluează în eșalonul al treilea din România.
”Clubul nu a anunțat încă parafarea contractului cu noul antrenor, însă cert este faptul că, imediat după ultimul meci pe care l-a susținut în 2022, Viitorul Ianca s-a despărțit de Adrian Baldovin.
După 15 etape, Viitorul Ianca are 15 puncte și ocupă locul al 7-lea în Seria a II-a a Ligii a III-a. Inițial, obiectivul echipei era accederea la turneul play-off, acum acesta s-a modificat, locul întâi în turneul play-out.
Viitorul Ianca și-a asigurat serviciile antrenorului Viorel Tănase, pentru a-și realiza noul obiectiv”, a anunțat presa locală.
- De-a lungul carierei sale, Viorel Tănase le-a mai pregătit pe Dunărea Galați, Farul Constanța, SC Bacău, Oțelul Galați, CSM Deva, Energeticianul, dar a trecut și pe la FCSB
Nicolae Dică, aproape să semneze cu CS Mioveni
Dică speră să o poată ajuta pe CS Mioveni să se salveze de la retrogradare, deși situația argeșenilor este una dezastruoasă. CS Mioveni este ultima în clasament, cu doar nouă puncte obținute după 21 de etape.
Tehnicianul a pus deja la cale un plan și i-a băgat în ședință pe cei de la CS Mioveni. Conform ProSport, Nicolae Dică își dorește jucători cu experiență la echipă, motiv pentru care antrenorul a transmis conducerii că vrea cât mai curând nu mai puțin de opt jucători.
Astfel, argeșenii ar fi început deja discuțiile cu mai multe echipe din campionat. Se pare că pe lista Mioveniului s-a aflat și Romario Benzar, care, însă, a hotărât să semneze cu UTA Arad.
În cazul în care va deveni în cele din urmă antrenorul celor de la CS Mioveni, Nicolae Dică se va afla la a treia experiență ca antrenor principal la nivelul Ligii 1, după cele două mandate de la FCSB, (iulie 2017 - decembrie 2018 și iulie - noiembrie 2022).
Etichete: antrenor , viorel tanase , fcsb , viitorul ianca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții