Oficial 200.000 de euro pentru jucătorul dat afară de CFR Cluj în această iarnă
articol scris de Digi Sport26.01.2024, 07:56
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Ziv Morgan (24 de ani), fostul fundaș stânga israelian de la CFR Cluj, a fost implicat într-o mutare de 200.000 de euro în această iarnă, după plecarea de la gruparea din Gruia.
Ziv Morgan a plecat de la CFR Cluj după doar jumătate de sezon. Fundașul lateral a fost împrumutat de la Kiryat Shmona, grupare din prima ligă israeliană.
Transfer de 200.000 de euro pentru Ziv Morgan, fostul jucător al CFR-ului
Ziv Morgan a revenit în această iarnă la Kiryat Shmona, însă nu a stat prea mult la clubul de la care a fost împrumutat de CFR Cluj.
Fundașul stânga a fost vândut de Kiryat Shmona la o altă echipă din campionat și anume Hapoel Tel Aviv.
Pentru transferul lui Ziv Morgan la Hapoel Tel Aviv, cei de la Kiryat Shmona au primit suma de 200.000 de euro.
Ziv Morgan a semnat un contract valabil pentru două sezoane și jumătate, după cum a anunțat Hapoel Tel Aviv, pe Instagram.
”Emoționat că pășesc pentru prima dată pe iarba de pe Bloomfield și așteapt cu nerăbdare să simt puterea publicului”, a transmis Ziv Morgan, pentru sursa citată.
Cifrele lui Ziv Morgan
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Ziv Morgan, potrivit Transfermarkt
- 951 de minute a bifat Ziv Morgan la CFR Cluj în 17 partide
Ziv Morgan fusese împrumutat de CFR Cluj de la Kiryat Shmona, până la finalul actualului sezon, pentru 30.000 de euro.
Etichete: israel , hapoel tel aviv , ziv morgan , ziv morgan cfr cluj , kiryat shmona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții