România va găzdui patru meciuri la Euro 2020

Video 20 de luni până la Euro 2020. Cum arată cele patru stadioane din Bucureşti

12.10.2018, 19:42
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Mai sunt fix 20 de luni până la startul Euro 2020. Când capitala României a intrat pe lista oraşelor care vor găzdui meciuri de la turneul final, entuziasmul a fost imens, mai ales că s-a decis reconstrucţia a patru stadioane care să servească drept bază de antrenament.

Au trecut deja patru ani de la anunţul oficial, iar Digi Sport a mers, alături de foşti jucători de legendă, să vadă cum arată arenele din Bucureşti care ar urma să fie folosite peste mai puţin de 2 ani, la Euro.

Lucrurările sunt în grafic la Stadionul Steaua

Lucrările sunt în grafic la arena Ghencea, dar nostalgia după fostele tribune rămâne, în special pentru jucătorii care au făcut istorie la Steaua. Cel mai iubit dintre ei a fost cu siguranţă Marius Lăcătuş.

Sute de meciuri a jucat Lăcătuş pe stadionul construit în 1974. Două au fost, de departe, cele mai importante.

În 1986, Steaua a învins-o cu 3-0 pe Anderlecht şi s-a calificat în finala Cupei Campionilor Europeni, care s-a disputat la Sevilla şi s-a încheiat cu marele succes de pe 7 mai.

Tot în Ghencea, naţionala a reuşit să se califice la Cupa Mondială din 1990, după o pauză de 20 de ani. Cu Lăcătuş pe teren, "tricolorii" au învins Danemarca, scor 3-1, şi au obţinut biletele pentru Italia.

30.500 de locuri va avea noul stadion, care pare că va fi gata până pe 12 iunie 2020.

Întârzieri mari la Dinamo

La fel ar fi trebuit să stea lucrurile şi la Dinamo. Trecută de 65 de ani, vechea arenă pare însă că nu vrea să iasă la pensie.

Ionel Augustin e unul dintre marii atacanţi ai lui Dinamo. Venit la grupele de copii în 1964, a mai plecat după mai bine de 20 de ani şi multe trofee câştigate. Eliminarea marelui Inter MIlani, în Stefan cel Mare este, poate, cea mai placută amintire.

Din păcate, visul dinamoviştilor de a avea un stadion nou rămâne în stand by. Se vorbeşte despre un nou termen, 2022, şi despre o nouă amplasare - în locul vechiului velodrom. Dar nimic concret nu s-a făcut până acum.

Nici la celelalte arene lucrurile nu sunt clare

Rapid şi Arcul de Triumf sunt celelalte arene din Bucureşti, care trebuie să fie gata pentru Euro. Toţi cei implicaţi în proiect dau asigurări că totul va fi gata la timp. Lucrările nu au început la niciuna dintre ele.

De câteva luni bune, înaintea fiecărui meci de acasă al Rapidului, se vorbeşte că va fi ultimul pe vechea arenă din Giuleşti, înainte să înceapă demolarea.

Deocamdată, buldozerele au ocolit Giuleştiul, dar timpul pare să mai aibă răbdare. Puţini cunosc farmecul vieţii la clubul vişiniu precum Daniel Pancu, venit la Rapid în 1996.

Construit pe modelul celebrului Highbury din Londra, stadionul Giuleşti a prins cel de-Al Doilea Război Mondial. Noua arenă ar trebui să aibă 14.000 de locuri.

Între timp, galeria Rapidului aşteaptă ca echipa să ajungă din nou în Liga 1 pentru a face atmosfera de odinioară.

Mai linişte va fi la stadionul Arcul de Triumf. Pentru că e amplasat într-o zonă de top a Capitalei, avizele de construcţie s-au dat mai greu şi din cauza unei magistrale de apă ce trece prin apropiere.

Doar 8.100 de locuri va avea stadionul ce va găzdui în mod constant meciurile naţionalei de rugby. Costul estimat este de 126 de milioane de lei.

Etichete: euro 2020 , bucuresti euro 2020 , stadioane euro 2020 , romania euro 2020 , stadionul steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Dublă ratare pentru Dennis Politic!

Marius Șumudică n-a stat la discuții: decizia luată la pauza meciului cu Dinamo!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Exclusiv Ilie Dumitrescu a remarcat un jucător de la Dinamo, la pauza meciului cu Rapid: ”Cel mai periculos”

Citeşte şi

MERCATO 2024 | Toate transferurile verii sunt AICI. Anthony Martial a semnat

MERCATO 2019 - TOATE transferurile verii sunt AICI. Cristi Manea la FCSB! Transferurile din ultima oră

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”