Video Hamilton a câștigat MP al Spaniei, urmat de colegul său, Bottas. Verstappen a terminat pe 3
12.05.2019, 17:20Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Spaniei, iar Mercedes a reușit o nouă "dublă", după ce colegul său, Valtteri Bottas, a terminat pe locul secund. Pe poziția a treia a terminat pilotul de la Red Bull, Max Verstappen.
Olandezul a profitat de pătrunderea safety-car-ului pe circuit, după un acroșaj spectaculos între Lance Stroll (Racing Point) și Lando Norris (McLaren) și a atacat imediat după ieșirea acestuia și curățarea pistei. Max a câștigat lupta cu piloții Ferrari, Vettel și Leclerc, și nu a mai cedat locul 3 până la final.
Mercedes are un sezon și se află pe primul loc la constructori, cu 217 puncte, urmată de Ferrari, cu 121 de puncte și de Red Bull, cu 87. La piloți, Hamilton este deja lider detașat, cu 112 puncte, urmat de colegul său, Valtteri Bottas, cu 105 puncte. Pe 3 este Verstappen, cu 66 de puncte, iar Vettel (Ferrari) este al patrulea, cu 64 de puncte.
LIVE VIDEO Formula 1 Marele Premiu al Spaniei:
UPDATE ora 17:50: Final de cursă. Mercedes obține o nouă "dublă", cu Hamilton învingător și Bottas, pe locul secund. Pe poziția a treia a terminat Verstappen, de la Red Bull, iar pe 4 și 5 au încheiat piloții de la Ferrari, Vettel și Leclerc.
UPDATE ora 17:33: După 55 de tururi, lider e Hamilton, urmat de colegul său de la Mercedes, Bottas, iar pe 3 e Verstappen (Red Bull), urmat de piloții de la Ferrari, Vettel și Leclerc.
UPDATE ora 17:31 Turul 53 - iese safety car-ul. Verstappen (Red Bull) trece pe locul 3, după un duel spectaculos cu Vettel și Leclerc. Coechipierii de la Renault, Magnusen și Grosjean, se ating.
UPDATE ora 17:15 Turul 46 - Acroșare spectaculoasă între Lance Stroll (Racing Point) și Lando Norris (McLaren). Norris intră cu roata dreapta față în cea stânga spate a lui Stroll. Steag galben. Intră safety-car-ul, iar pista trebuie curățată de pietriș. Ambii piloți abandonează.
UPDATE ora 17:13 În turul 45, Hamilton are peste 7,4 secunde avans în fruntea cursei.
UPDATE ora 16:50 - Hamilton a intrat la boxe în turul 28. Englezul a profitat de avansul foarte mare și a ieșit tot pe locul 1.
UPDATE ora 16:43 - Hamilton conduce și în turul 23. Acesta este urmat de Botas și Leclerc.
UPDATE ora 16:34 - Am ajuns în turul 16, iar Hamilton este cel mai rapid. Englezul a obținut 1:21:76.
UPDATE ora 16:27 - Am intrat în turul 11, iar Hamilton continuă să conducă. Acesta este urmat de Botas și Verstappen.
UPDATE ora 16:20 - Hamilton continuă să conducă, dar Botas a făcut cel mai rapid tur.
UPDATE ora 16:13 - A început cursa. Hamilton a plecat mai bine și a preluat poziția de lider.
Pe circuitul de la Barcelona, Mercedes a monopolizat astfel prima linie a grilei de start, în timp ce Sebastian Vettel a fost al treilea. Între cele două maşini Ferrari s-a intercalat Max Verstappen, care l-a întrecut pe Charles Leclerc, al cărui monopost a fost probabil avariat de o ieşire în decor în a doua sesiune a calificărilor.
Doi piloti vor fi amendaţi pe grila catalană - Daniel Ricciardo va pierde trei poziţii, dupa incidentul cu Kvyat, de la Baku. George Russell va ceda 5 poziţii pentru că a schimbat cutia de viteze după accidentul din antrenamentul final. Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei va fi duminică de la 4 după amiaza în direct pe Digi Sport 2.
Iată grila de start în Grand Prix-ul Spaniei:
În clasamentul general, Valtteri Bottas este pe primul loc cu 87 de puncte, urmat de Lewis Hamilton, cu 86 de puncte și Sebastian Vettel cu 52 de puncte.
Iată rezumatul calificărilor contând pentru Marele Premiu al Spaniei:
Etichete: lewis hamilton , valtteri bottas , marele premiu al spaniei , f1 barcelona grand prix
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții