Prima reacție a lui Nicholas Latifi, după ce a comis accidentul care a decis titlul + ce i-a promis șeful de la Red Bull
articol scris de Digi Sport13.12.2021, 12:45
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pilotul canadian Nicholas Latifi, de la Williams, s-a arătat dezamăgit pentru că a comis accidentul care practic a stabilit campionul mondial în Formula 1.
Nicholas Latifi a decis titlul mondial: "E dezamăgitor"
"A fost o cursă grea astăzi şi ne-am luptat să ţinem ritmul. Spre sfârşitul cursei, am avut un duel cu Mick Schumacher şi am fost forţat puţin în exterior, dar corect, în virajul 9. Anvelopele mele s-au murdărit din cauza rulării în afara pistei şi ulterior am făcut o mică greşeală şi, din păcate, am avut accident. Evident, nu aşa am vrut să închei sezonul, aşa că este dezamăgitor”, a declarat Latifi, potrivit racefans.com.
"O să primească Red Bull pe viaţă, cu siguranţă", a afirmat Christian Horner, şeful echipei Red Bull, care a avut de beneficiat de accidentul produs de Latifi.
Nicholas Latifi a făcut accident când Lewis Hamilton era lider detașat
Până în ultimul tur, titlul părea să fie promis lui Hamilton, aflat la conducerea cursei. Dar o violentă ieşire în decor a canadianului Nicholas Latifi (Williams), cu 5 tururi înainte de sosire, a schimbat complet datele problemei.
În timp ce monopostul lui Latifi era degajat de pe pistă, cursa a fost plasată sub steag galben şi în momentul în care comisarii de cursă au reluat startul, Hamilton şi Verstappen s-au aflat roată lângă roată.
Iniţial, directorul de cursă Michael Masi a decis că monoposturile întârziate rămân pe loc, apoi s-a răzgândit şi le-a permis acestora să revină în coada plutonului. Acest scenariu a distrus, practic, avantajul lui Hamilton, care s-a trezit cu Verstappen în "coaste". Olandezul trecuse între timp pe la boxe şi "încălţase" cauciucuri de compoziţie soft.
S-a mai concurat doar un tur, suficient pentru olandez să-l întreacă pe Lewis Hamilton și să-i "sufle" cel de-al 8-lea titlu mondial. Pentru Max Verstappen, acesta este primul succes major al carierei.
VIDEO Accidentul lui Nicholas Latifi
VIDEO Rezumatul Marelui Premiu de la Abu Dhabi
Etichete: williams , nicholas latifi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții