Mick Schumacher recunoaște: ”Bineînțeles că ascult de sfaturile tatălui meu!”
articol scris de Digi Sport26.11.2020, 13:29
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mick Schumacher este gata să calce pe urmele tatălui său, Michael, septuplu campion mondial, mai ales după ce s-au întețit zvonurile referitoare la o ofertă de la o echipă din Formula 1 pentru sezonul viitor.
Recent, Jean Todt dezvăluise că marele campion german urmărește cursele la care participă fiul său - un indiciu că Michael Schumacher și-a revenit după accidentul teribil de acum 7 ani când a suferit leziuni cerebrale.
Mick Schumacher: ”Abia acum realizez ce performanțe extrordinare a reușit tatăl meu”
Mick a fost pilot în Formula 2 în ultimul an și a recunoscut că îndrumările tatălui său îi sunt de mare folos.
”Bineînțeles că toate sfaturile tatălui meu sunt binevenite, el mă ajută de pe vremea când începusem să concurez la karting.
Însă, trebuie să recunosc că suntem diferiți, avem experiențe diferite, iar felul în care șofezi s-a schimbat în ultimii ani.
Acum o mașină de Formula 2 cântărește 780 de kilograme, înainte aveau doar 500 de kilograme. Dar sunt și multe asemănări. Abia acum realizez ce performanțe extrordinare a reușit tatăl meu,” a declarat Mick Schumacher într-un interviu acordat RTL.
Tânărul german este aproape de un contract cu echipa Haas în 2021 și va vedea ce înseamnă să fii la volanul unui bolid de Formula 1.
Etichete: michael schumacher , jean todt , stare michael schumacher , mick schumacher , mick schumacher formula 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții