Galerie Foto Femeia care a primit o funcție executivă în Formula 1, de 1 martie: "Fata de 300 km/oră"
articol scris de Digi Sport01.03.2023, 16:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Susie Wolff (40 de ani) a primit o funcție extrem de importantă în Formula 1. Soția șefului de la Mercedes va conduce, din postul de director executiv, academia piloților, la secțiunea feminin, la nivel global.
Susie Wolff, noul director executiv al Academiei feminine din Formula 1
Site-ul oficial Formula 1 anunță că șeful ei direct va fi nimeni altul decât președintele Formulei 1, Stefano Domenicali.
Scoțianca Susie Wolff are o bogată experiență în domeniul curselor de mașini. Practic, ea și soțul ei, Toto, se află implicați "de o viață" în sporturile cu motor.
Susie Wolff și-a început cariera ca pilot de karting, a concurat în DTM, a fost pilot de teste în Formula 1 și a condus echipa Venturi, diun Formula E, în calitate de director.
De altfel, talentul și pasiunea sa au făcut ca ea să fie supranumită "fata cu 300 km/h".
- Sezonul 2023 din Formula 1 începe în weekendul 3-5 martie, ÎN DIRECT la Digi Sport. Toate amănuntele sunt AICI.
Galerie Foto
Susie Wolff e soția lui Toto Wolff, directorul de la Mercedes
Din 2016, la un an după ce s-a retras din competiții, Susie s-a dedicat găsirii de fete talentate, care pot concura în această lume auto. Obiectivul ei este unul îndrăzneț. Vrea să promoveze prima femeie care concurează în Marele Circ, după Lella Lombardi, care a făcut-o în anii 1975-1976. Italianca este, totodată, prima femeie din Formula 1 care a și obținut un punct.
Înființarea Academiei a fost anunțată în noiembrie 2022 și are cinci echipe, pentru moment, iar în total sunt 15 piloți. Fetele vor concura în 21 de curse pe circuitele care găzduiesc curse de Formula 1. Prima etapă din sezonul 2023 va avea loc în weekendul 28-29 aprilie, pe circuitul austriac de la Spielberg.
Etichete: formula 1 , toto wolff , susie wolff , director formula 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții