"Clauza Brundl". Celebra Megan Thee Stallion, "vinovată" de decizia fără precedent luată în F1: "Fără bodyguarzi"
articol scris de Digi Sport10.11.2021, 14:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Formula 1 le-a interzis vedetelor să mai aducă bodyguarzi pe grila de start, după un incident în care a fost implicat fostul pilot Martin Brundle, acum consultant pentru televiziunea Sky, la Marele Premiu al Statelor Unite de luna trecută, de la Austin, câştigat de Max Verstappen.
Britanicul de 62 de ani, fost coechipier al lui Michael Schumacher, a abordat-o pe solista rap Megan Thee Stallion pentru un interviu.
Din cauza reacţiei bodyguardului artistei Megan Thee Stallion, vedetele nu mai pot intra însoţite de gărzi de corp pe pista de F1
După ce s-a apropiat cu un microfon de aceasta şi a întrebat-o dacă are vreo melodie pentru F1, iar ea i-a răspuns că "nu are nicio melodie astăzi", Brundle a întrebat-o cu cine ţine. Un bodyguard i-a spus atunci că nu poate face asta.
"Pot să fac asta, fiindcă tocmai am făcut-o", a răspuns Brundle, care de-a lungul anilor a intervievat staruri de la Hollywood şi personalităţi ale sportului, având mare succes pe reţelele sociale.
Galerie Foto
O sursă din cadrul Formulei 1 a confirmat pentru Reuters că accesul bodyguarzilor nu va mai fi permis, din cauza limitei de spaţiu şi a restricţiilor legate de Covid-19, însă celebrităţile nu vor fi obligate să dea interviuri.
Brundle i-a anunţat duminică pe telespectatorii săi că au fost introduse noi reguli şi s-a referit la o "clauză Brundle". Marţi, el a oferit o clarificare suplimentară pe Twitter.
"Pentru a evita orice îndoială, nu mă interesează cine vizitează grila de start, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Vorbeşte cu mine, ignoră-mă, împinge-mă, salută-mă, îmbrăţişează-mă, înjură-mă, orice te face fericit", a spus englezul, citat de Agerpres.
"Tot ce vă cer este să vă imprimaţi de atmosferă, să vă bucuraţi de privilegiu. Nu am cerut nicio schimbare a protocolului referitor la grila de start", a adăugat el.
Brundl e vorbit despre cei care vin să-şi facă reclamă, nu pentru că ar fi fani Formula 1
"Îmi place să abordez vedetele care profită de Formula 1 pentru a-și face reclamă. Majoritatea vin la curse pentru expunere, nu pentru că F1 reprezintă o pasiune ascunsă. Știu că milioane de oameni care urmăresc cursele de acasă se gândesc: 'Ar trebui să fiu eu acolo, sunt un fan uriaș al F1'.
Am fost ignorat de Megan Thee Stallion, apoi am fost abordat de un munte de om și de un tip care semăna cu Malfoy (n.r personaj din Harry Potter). Sunt sigur că toți se aflau pentru prima oară în zona boxelor", a spus Martin Brundle, citat de Planetf1.
Etichete: megan thee stallion , martin brundl , marele premiu f1 sua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții