Carlos Sainz Jr. a câștigat Marele Premiu al Mexicului. Lando Norris s-a apropiat de Max Verstappen, la general
articol scris de Digi Sport28.10.2024, 08:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Carlos Sainz Jr. (Ferrari) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, desfăşurat pe Autodromo Hermanos Rodriguez de la Ciudad de Mexico, și și-a trecut în palmares a patra victorie din carieră în "Marele Circ".
Carlos Sainz Jr., învingător în Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului
Plecat din pole position, Sainz Jr. a trecut primul linia de sosire la finalul celor 71 de tururi de circuit (305,354 km).
El l-a devansat pe Lando Norris (McLaren), în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat coechipierul lui Sainz de la Ferrari, Charles Leclerc, câştigătorul cursei precedente, care a avut loc în Statele Unite.
Campionul mondial en titre, Max Verstappen (Red Bull), a ocupat locul al şaselea, după ce a fost nevoit să efectueze două penalizări de 10 secunde dictate de comisarii cursei în urma duelurilor cu Lando Norris, principalul său rival în lupta pentru titlu.
Verstappen, care a câştigat cinci dintre ultimele şase ediţii ale Grand Prix-ului mexican, trece printr-o perioadă mai puţin fastă, nereuşind să obţină nicio victorie în ultimele 10 curse disputate.
Olandezul a rămas însă pe prima poziţie a clasamentului general al piloţilor, cu un avans de 47 de puncte faţă de Norris, ocupantul locului secund. Pe poziţia a treia, la 71 de puncte, se află Charles Leclerc.
Clasamentul final al Marelui Premiu al Mexicului:
- 1. Carlos Sainz Jr. (Spania/Ferrari) 1 h 40:55.800
- 2. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +4.705
- 3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +34.387
- 4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +44.780
- 5. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +48.536
- 6. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +59.558
- 7. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) +1:03.642
- 8. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) +1:04.928
- 9. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), la un tur
- 10. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
- 11. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes), la un tur
- 12. Franco Colapinto (Argentina/Williams-Mercedes), la un tur
- 13. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
- 14. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari), la un tur
- 15. Zhou Guanyu (China/Sauber-Ferrari), la un tur
- 16. Liam Lawson (Noua Zeelandă/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
- 17. Sergio Pérez (Mexic/Red Bull), la un tur
Cel mai rapid tur în cursă: Charles Leclerc (MON/Ferrari) 1:18.336 în turul 71 (viteză medie: 275,873 km/h)
Abandonuri: Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes, turul 7), Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull, turul 7), Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes, turul 59).
Clasamentul general al piloţilor:
- 1. Max Verstappen (Olanda) 362 puncte
- 2. Lando Norris (Marea Britanie) 315
- 3. Charles Leclerc (Monaco) 291
- 4. Oscar Piastri (Australia) 251
- 5. Carlos Sainz Jr (Spania) 240
- 6. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 189
- 7. George Russell (Marea Britanie) 177
- 8. Sergio Perez (Mexic) 150
- 9. Fernando Alonso (Spania) 62
- 10. Nico Hulkenberg (Germania) 31
Clasamentul general al constructorilor:
- 1. McLaren-Mercedes 566 puncte
- 2. Ferrari 537
- 3. Red Bull 512
- 4. Mercedes 366
- 5. Aston Martin-Mercedes 86
- 6. Haas-Ferrari 46
- 7. Racing Bulls-Red Bull 36
- 8. Williams-Mercedes 17
- 9. Alpine-Renault 14
- 10. Sauber-Ferrari 0
Etichete: ferrari , carlos sainz jr , marele premiu de formula 1 al mexicului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții