Unde și când va avea loc mult așteptata luptă dintre Tyson Fury și Anthony Joshua! Fiecare va încasa 100 de milioane de dolari
articol scris de Digi Sport18.01.2021, 14:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Anthony Joshua și Tyson Fury vor fi protagoniștii unuia dintre cele mai tari meciuri de box din istorie! Lupta va avea loc în prima jumătate a anului 2021, în Orientul Mijlociu, iar fiecare dintre combatanți va încasa aproximativ 100 de milioane de dolari pentru această dispută.
Anthony Joshua (31 de ani, palmares 24-1), deținător al titlurilor IBF, IBO, WBA și WBO la categoria grea, și Tyson Fury (32 de ani, palmares 30-0), campion WBC, vor lupta în cea mai așteptată confruntare din boxul mondial. Promotor-ul Bob Arum a confirmat că majoritatea detaliilor au fost puse la punct.
"Avem o locație, e adevărat, dar încă nu am stabilit data exactă. Va fi cel mai târziu în iunie pentru a se rezolva problema cauzată de coronavirus. Lupta Joshua - Fury le va aduce fiecăruia dintre ei un câștig de aproximativ 100 de milioane de dolari. Nu este cea mai importantă luptă doar din Regatul Unit, la nivel global este cel mai așteptat meci", a declarat Arum, citat de The Sun.
Anthony Joshua - Tyson Fury, cea mai așteptată confruntare din boxul mondial
Tyson Fury a confirmat lupta pe rețelele sociale, în timp ce managerul lui Joshua, Eddie Hearn, a vorbit pentru The Times. O clauză din contract prevede că fiecare luptător poate cere în mod automat revanșa.
⏰ ⏰ ⏰ ⏰ ⏰ coming soon somewhere near you. 2021 #BIGSTIFFIDIOT #BIGDOSSER pic.twitter.com/OQ5bw1mfTD
— TYSON FURY (@Tyson_Fury) January 15, 2021
"La un astfel de meci trebuie să verifici fiecare literă din contract, dar partea cea mai grea, aceea de a negocia sumele, a fost stabilită. Primul meci va fi în Orientul Mijlociu, dar revanșa spun eu că va fi în Anglia, la noi acasă", a spus Hearn.
Etichete: tyson fury , box categoria grea , anthony joshua , ibo ibf wba wbo wbc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții