"Totul este aranjat dinainte pentru el!" Carl Froch lansează o ipoteză frapantă, înainte de lupta Mike Tyson - Jake Paul
articol scris de Digi Sport13.11.2024, 09:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul campion mondial la categoria supermijlocie, Carl Froch (47 de ani), consideră că lupta mult aşteptată dintre fostul superstar al boxului Mike Tyson (58 de ani) şi YouTuberul Jake Paul (27 de ani) este aranjată.
- Meciul dintre Mike Tyson şi Jake Paul are loc, vineri, la Las Vegas
Carl Froch: "După părerea mea, totul este aranjat dinainte pentru Jake Paul"
Galerie Foto
"Se tot vorbeşte despre faptul că va fi catalogat ca un meci de box profesionist, dar nu este box profesionist. În primul rând, Tyson nu are licenţă, iar în al doilea rând, sunt opt runde de două minute. Este o luptă demonstrativă. Nu cred că ar trebui să aibă loc, pentru că Tyson este prea bătrân. Nu cred că se dovedeşte nimic dacă Jake Paul îl învinge. Am auzit şi cred că există ceva în contract care înseamnă că Tyson nu poate nici măcar să încerce să-l rănească", a afirmat Froch, conform news.ro.
"Tyson poate probabil să iasă în primele 30 de secunde ale luptei şi să se răzbune pe Jake Paul, dar până la urmă este un bătrân împotriva unui tânăr, nu este corect. Se întâmplă pentru că el este o maşină de bani şi, din acest punct de vedere, îl admir. Jake Paul este, de asemenea, o maşină de bani. El are publicul său, publicul adolescenţilor", a mai spus fostul deţinător al centurilor WBC, IBF şi WBA.
Potrivit lui Froch, Tyson are încă puterea de a-l învinge pe Jake Paul, chiar dacă el nu crede că se va întâmpla, din cauza unui aranjament între cele două clanuri.
"Tyson are cu siguranţă o mică şansă, deoarece, ca fost luptător profesionist de elită, el încă mai poate da un pumn. El va avea întotdeauna o parte din acea putere de lovire. Sunt sigur că, dacă Tyson ar reuşi să arunce o lovitură puternică de stânga sau de dreapta în bărbia lui Jake Paul, l-ar putea lăsa inconştient.
Asta e singura şansă pe care ar avea-o, dacă ar reuşi să-i dea un pumn puternic în bărbie. Totuşi, nu prea văd cum s-ar putea întâmpla asta. După părerea mea, totul este aranjat dinainte pentru Paul, iar Tyson nu va avea ocazia să o facă", a încheiat Froch.
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. ”Sunt pur și simplu o specie diferită de ființa umană”
Galerie Foto
Boxerul american Mike Tyson (58 de ani), fostul campion absolut al categoriei grea, se află într-o formă excelentă, care l-a surprins până și pe managerul său, Gene Kilroy.
Luptătorul trage din greu pentru a fi în formă la meciul cu Jake Paul (27 de ani), programat pe 15 noiembrie.
”Te cunosc de când aveai 13 ani și niciodată nu te-am văzut atât de puternic”, a spus Kilroy, într-un clip publicat pe site-ul oficial al lui Tyson, preluat de Marca.
Luptătorul din Brooklyn arată în video cum se antrenează și cum a evoluat fizicul lui. Se poate observa cum îi este lucrat gâtul și în general cum arată acum corpul său, unul impresionant, dar rămâne de văzut și cât de puternic va fi.
Într-un interviu acordat recent celor de la FOX 4, Tyson a explicat că majoritatea oamenilor de vârsta lui nu s-au antrenat ca el sau nu și-au menținut nivelul fizic pe care îl are acum.
”Alți oameni de vârsta mea nu s-au antrenat atât de mult ca mine, nu au fost la fel de constanți ca mine. Sunt pur și simplu o specie diferită de ființa umană”, a spus Tyson.
Gene Kilroy, managerul lui Mike Tyson și cel care-l cunoaște pe ”Iron Mike” de la 13 ani, a rămas total impresionat de transformarea fizică a fostului campion mondial la box, ajuns la 58 de ani.
Kilroy este un tip faimos în lumea boxului. El l-a reprezentat în trecut și pe Muhammad Ali și l-a ajutat pe ”The Greatest” să câștige foarte mulți bani și a rămas alături de el ca prieten apropiat și confident. În prezent, el este ultimul supraviețuitor al cercului de prieteni apropiați al celui care a fost unul dintre cei mai mari sportivi din istorie. Ali a murit pe 3 iunie 2016, la vârsta de 74 de ani.
Kilroy, care apărea mereu în fotografiile cu Ali, și care a fost primul care l-a luat în brațe după victoria epocală cu Foreman, a ajuns la 84 de ani și locuiește în Las Vegas, USA.
Etichete: carl froch , mike tyson , jake paul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții