Medalii de aur pentru Mihaela Bădescu și Amalia Niță la Campionatele Europene de la Erevan
articol scris de Digi Sport03.05.2023, 22:57
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pugilistele române Mihaela Bădescu şi Amalia Niţă au câştigat medaliile de aur, miercuri, la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Erevan.
Cum au câștigat Mihaela Bădescu și Amalia Niță medalii de aur la Erevan
Mihaela Bădescu a cucerit titlul continental la categoria 48 kg, după ce a obţinut o victorie prin decizie împărţită în finala cu rusoaica Lia Patlai, conform Agerpres.
Amalia Maria Niţă, după campioană europeană de junioare, a învins-o la puncte în finala categoria 70 kg pe maghiara Nikolett Kovacs, cu 5-0.
Diana Maria Tănăsescu a obţinut medalia de argint la categoria 66 kg, după ce a fost învinsă la puncte (0-5) de franţuzoaica Maelys Richol în finală.
Tot miercuri, în gala a doua, Arun Nicu Tudoroiu îl va întâlni în finala categoria 63.5 kg pe rusul Danil Belevitin, iar Florin Ioniţă, medaliat cu argint anul trecut la Europenele de tineret şi cu bronz la Mondialele de tineret, va boxa pentru aur la cat. 92 kg cu rusul Ahmed Rasuev.
România are nouă medalii la Europenele de tineret, dintre care aur pentru Mihaela Bădescu (cat. 48 kg) şi Amalia Niţă (cat. 70 kg), argint pentru Diana Maria Tănăsescu (cat. 66 kg), bronz pentru Crinuţa Andra Nicole Sebe (cat. 63 kg), Maria Gheorghiţa Cimpoeru (cat. 75 kg), David-Angelo Teodosescu (cat. 80 kg) şi Dumitrel Badea (cat. 86 kg).
România a aliniat 23 de pugilişti la competiţie, dintre care 13 la masculin şi 10 la feminin, având a doua delegaţie ca mărime, după Rusia (25 de sportivi).
La întreceri s-au înscris 275 de pugilişti din 29 de ţări, 186 la masculin şi 89 la feminin.
Etichete: medalii de aur , mihaela badescu , amalia nita , campionate europene erevan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții