Meciul anului, suspendat din cauza dopajului. "Să meargă la detectorul de minciuni!"
24.03.2018, 12:55SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Saul ''Canelo'' Alvarez a fost depistat pozitiv la clenbuterol, după ce a picat un test antidoping, în urma prelevării a două probe, pe 17 și pe 20 februarie. Astfel, Comisa Atletică a statului Nevada a luat decizia de a suspenda "meciul anului", Canelo - Golovkin, programat inițial pentru data de 5 mai, în care kazahul își pune în joc toate cele 4 centuri mondiale la categoria mijlocie, IBF, IBO, WBA, WBC.
Mexicanul s-a scuzat, explicând că a fost victima contaminării cărnii de vită mexicană, pe care a consumat-o în cantonament, fapt care l-a făcut pe adversarul său să ia foc:
"Iarăși carne mexicană? Să fim serioși. Nu e nicio carne mexicană, acesta este Canelo, aceasta este echipa lui, promovarea lui. Canelo trișează. Ei folosesc aceste substanțe, dar încearcă să pretindă că nu s-a întâmplat nimic. A fost destul de evident atunci când mușchii lui Canelo erau măriți și cu urme vizibile de injecții. Întrebați orice doctor. Să explice ce e cu acei mușchi. Mai bine s-ar duce la detectorul de minciuni", a spus Gennady Golovkin, scos din sărite după explicațiile echipei lui Saul "Canelo" Alvarez. Kazahul chiar a spus că are dovezi și poze care arată urme de injecții pe corpul lui Canelo.
Nu doar Canelo are probleme cu clenbuterolul. Foștii campioni mondiali Francisco Vargas și Erik Morales au fost și ei testați pozitiv la aceeași substanță. Pe lângă aceștia, au mai avut aceleași probleme cinci componenţi ai naţionalei de fotbal a Mexicului, printre care și portarul Guillermo Ochoa, dar apoi au fost exoneraţi de către federaţia mexicană, care a acceptat ipoteza unei contaminări alimentare. Alte nume mari găsite dopate cu clenbuterol sunt ciclistul Alberto Contador, jucătorii de baseball Raul Mondesi și Guillermo Mota, precum și o parte din sportivii participanți la jocurile Olimpice din 2008.
Clenbuterolul este o substanţă utilizată pentru a mări masa musculară a porcilor şi vacilor, iar în medicină, pentru a trata astmul, în timp ce sportivii o folosesc pentru a adăuga masă musculară fără țesut adipos.
Și Lucian Bute a avut probleme cu dopajul, în mai 2016, după remiza cu Badou Jack, atunci când a fost depistat pozitiv cu ostarină, a fost suspendat provizoriu, iar apoi a fost absolvit de orice vină, după ce s-a demonstrat că a consumat un supliment alimentar contaminat.
Astfel, cel mai așteptat meci al anului, revanșa Canelo - Golovkin, programată pe 5 mai, e în pericol să nu se mai dispute sau să fie reprogramată. În joc sunt puse toate cele patru centuri mondiale la categoria mijlocie, deținute de Gennady Golovkin ( IBF, IBO, WBA, WBC), cel care l-a făcut knock out pe Lucian Bute pe vremea când cei doi boxau la amatori.
Canelo, fost campion mondial la două categorii de greutate, este unul dintre cei mai titrați pugiliști din ultimii ani, având în palmares meciuri cu adversari celebri, printre care și marele Floyd Mayweather, Miguel Cotto, Erislandy Lara sau Shane Mosley. Saul "Canelo" Alvarez și Gennady Golovkin s-au mai întâlnit o dată în septembrie 2017, când remiza dictată de arbitrii-judecători a fost una controversat.
Decizia finală în cazul lui Canelo se va lua pe 10 aprilie. Aceasta poate însemna fie o suspendare definitivă pe un termen care urmează să fie stabilit, fie achitarea sa.
Saul "Canelo" Alvarez (27 de ani) are în palmares Canelo 49 de victorii, dintre care 34 prin KO, o remiză și două înfrângeri. Gennady Golovkin (35 de ani) are 37 de victorii, dintre care 33 înainte de limită și o remiză.
Etichete: bute , lucian bute , dopaj , mayweather , gennady golovkin , canelo , golovkin , canelo golovkin , saul canelo alvarez , dopaj box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții