Gest uriaș făcut de un milionar! Donează o avere oamenilor săraci. Mesajul clar pentru copiii săi
27.11.2018, 17:30Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Tyson Fury, celebrul boxer englez, e pregătit să facă un gest extraordinar. Sportivul de 30 de ani susține că bursa de 8 milioane de euro pe care o are pentru lupta cu Deontay Wilder va fi donată oamenilor săraci.
"Vreau să donez banii oamenilor săraci şi să fac adăposturi pentru cei fără case. Nu mă interesează să ajung milionar sau miliardar, sunt boxer profesionist, nu un om de afaceri. Cel mai probabil voi urma drumul altor boxeri şi voi ajunge falit la finalul vieţii. Nu poţi lua banii cu tine în mormânt, deci cred că ar fi mai bine să ajut oamenii care chiar au nevoie", a admis Fury, în presa din Anglia.
Valencia Amber, Prince John James, Venezuela şi Prince Tyson Fury II sunt cei patru copii ai pugilistului, pentru care acesta are un mesaj cât se poate de clar: ”nu veți trăi din faima mea!”.
"Cred că toţi copiii trebuie să-şi câştige singuri banii în viaţă. Dacă nu-i câştigă singuri, nu-i vor aprecia. E uşor să cheltui banii altora, iar cei pe care i-am câştigat eu chiar sunt mulţi. Copiii mei trebuie să-şi facă singuri un drum în viaţă, nu vor trăi din faima mea. De ce? Pentru că asta ar fi o rută simplă! Vedeţi mulţi copii ai oamenilor bogaţi care nu fac nimic pentru că pentru ei totul e uşor. Pentru mine nu a fost, a trebuit să muncesc din greu, de mic, pentru tot ce am avut în viaţă", a mai spus Fury, care are o avere estimată la 20 de milioane de euro.
Deontay Wilder - Tyson Fury, una dintre cele mai așteptate lupte ale anului
Pe 1 decembrie, la Las Vegas, va avea loc una dintre cele mai așteptate lupte ale acestui an. Deontay Wilder își pune în joc centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, în fața lui Tyson Fury, omul care în noiembrie 2015 îi lua lui Wladimir Klitschko cele 4 centuri de campion mondial - versiunile WBA (Super), IBF, WBO și IBO.
Tyson Fury, care a luat o pauză de 3 ani după victoria în fața lui Wladimir Klitschko, este acum într-o formă de zile mari. Cât timp a stat pe bară, s-a îngrășat foarte mult, însă pregătirea pentru meciul cu Wilder se pare că este una foarte riguroasă. Transformarea britanicului este una absolut spectaculoasă. Într-un an de zile, Fury a ajuns să fie mai striat decât era în 2015, când i-a luat centurile "Ciocanului de Oțel".
Tyson Fury și Deontay Wilder, neînvinși
Fury, în vârstă de 30 de ani, va depune toate eforturile pentru a reveni în circuit, la cel mai înalt nivel, după victoria contra lui Klitschko, respectiv perioada petrecută departe de ringul de box. 27 de victorii are englezul, dintre care 19 prin KO și nicio înfrângere.
În vârstă de 32 de ani, Wilder este campion la WBC de aproape 4 ani și este neînvins. Americanul are un palmares de invidiat, nu mai puțin de 40 de victorii, din care 39 prin KO, respectiv niciun meci încheiat la egalitate și nicio înfrângere. Wilder își face deja planurile pentru meciul cu Joshua: "Obiectivul meu este unificarea centurilor, nu mă voi retrage până când nu voi face acest lucru", a declarat Wilder, la începutul acestei luni.
Etichete: tyson fury , fury wilder , box fury wilder
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții