Francis Ngannou l-a pus la podea pe Tyson Fury, dar a pierdut meciul! Reacțiile boxerilor
articol scris de Digi Sport29.10.2023, 15:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pugilistul britanic Tyson Fury, campionul mondial al greilor în versiunea WBC, l-a învins pe starul camerunez al artelor marţiale mixte (MMA) Francis Ngannou, prin decizie împărţită a arbitrilor, sâmbătă seară, în cadrul unei gale la Riad, informează AFP.
Considerat marele favorit în calitatea sa de campion mondial, Fury a fost declarat învingător în faţa lui Ngannou, care a disputat la 37 de ani primul său meci din istorie, doi dintre arbitrii acordându-i victoria, în timp ce al treilea l-a dat câştigător pe camerunez, care l-a trimis pe britanic la podea în runda a treia şi a fost aproape de a obţine una din cele mai mari performanţe din istoria boxului.
Tyson Fury, victorie cu Francis Ngannou
În ciuda înfrângerii, camerunezul, fost campion UFC, cea mai prestigioasă dintre ligile MMA, a primit aprecierea lumii boxului pentru prestaţia sa.
"Francis este un adevărat luptător. Îl respect mult, el mi-a oferit probabil cel mai dificil meci al meci din ultimii zece ani", a declarat Fury, supranumit "Gipsy King".
Meciul a generat un interes uriaş datorită calibrului protagoniștilor, consideraţi doi dintre cei mai valoroşi praticanţi ai sporturilor de contact.
La evenimentul din capitala saudită au asistat o constelaţie de vedete, între care nume mari din box, Sugar Ray Leonard, Larry Holmes sau Evander Holyfield, dar şi din fotbal, printre care starul portughez Cristiano Ronaldo, protagonist al unui moment viral, brazilianul Ronaldo, precum şi vedete din muzică, Eminem sau Kanye West.
Reacția lui Francis Ngannou, după ce l-a pus la podea pe Tyson Fury, dar a pierdut meciul
La primul său meci de box din carieră, Ngannou a intrat în scenă alături de legendarul Mike Tyson, care a fost antrenorul său la acest meci.
"Sunt fericit, chiar dacă nu am obţinut victoria. Sunt o fiară rănită, dar nu ucisă, deci sunt pregătit să lupt din nou oricând şi sunt sigur că mă voi îmbunătăţi. A fost primul meci de box, a fost o experienţă extraordinară", a declarat, la rândul său, Francis Ngannou, scrie Agerpres.
Etichete: tyson fury , francis ngannou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții