FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-ACS POLI TIMISOARA, LIGA 1 (3.08.2015)

Dinamo. O „certitudine” de baraj

articol scris de Dan Filoti
09.10.2018, 16:48
  • SuperLigă: Farul - UTA, sâmbătă, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - CFR Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Nu e despre Claudiu Niculescu, aşa cum nu a fost despre Bratu, Miriuţă sau oricare alt antrenor din era Negoiţă. Chiar nici despre Rednic, ori Andone. E vorba despre viziune, despre strategie, despre expertiză. Sau, mai bine spus, despre lipsa acestor însuşiri.

Momentul de minim al lui Dinamo e rodul unui complex de împrejurări, iar banca tehnică ori jucătorii constituie verigi mult prea slabe, ori slăbite, pentru a schimba cu ceva în bine lucrurile. Ne referim la felul în care a fost gestionat clubul din momentul depăşirii perioadei de insolvenţă. Şi aici se poate deschide o paranteză în ceea ce priveşte soluţionarea acestei proceduri, dar e deja de competenţa autorităţilor în drept.

A lipsit o unitate de gândire, un plan bine definit. Şi atâta timp cât un bun ca Dinu este în putere nu există nicio scuză că nu i s-a solicitat un concept tehnic, administrativ şi de imagine omului cu valoare de simbol şi competenţe fotbalistice incontestabile.

Politica de a miza pe tinerii din propria curte, măsuri gen desfiinţarea echipe secunde, la care se afirmau cele mai bune produse sub 19 ani ale clubului, campioni la un moment dat în dauna Viitorului lui Hagi, campaniile de achiziţii, la şi dinspre Dinamo, comunicarea cu fanii şi chiar retorica în relaţie cu terţii (vezi scandalul cu Becali) puteau să fie lăsate exclusiv în grija lui Mister. El trebuia nu implicat, ci asumat efectiv. Un dat. Ceva de la sine înţeles. Aşa cum se întâmplă la mari cluburi europene. Cazul Rummenigge la Bayern, Van der Sar ori Blind la Ajax, Nedved la Juventus sau Totti la Roma, pentru a veni cât mai aproape de zilele noastre. E vorba despre identitate, despre spirit, despre suflet. Adică tot ce are nevoie orice societate pentru a performa.

Discuţia e mult mai lungă, dar totul duce spre management. Pentru ca Dinamo să îşi revină trebuie să se schimbe cei de acolo. Ori în sensul de a se reinventa sau, mai simplu, să se schimbe cu alţii. Şi asta până nu e prea târziu. Pentru că, din păcate, la unul dintre puţinele cluburi pe care le mai putem numi de tradiţie întrebările se transformă în răspunsuri. De baraj! La propriu şi la figurat!

Etichete: cornel dinu , ionut negoita , blog filoti , management la dinamo , dinamo aproape de baraj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Alegeri prezidențiale 2025. Șeful INSCOP: „4 procente diferență. Vom avea o cursă strânsă”

Șeful INSCOP, Remus Ștefureac, spune că diferența dintre cei doi candidați la turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a redus la 4 procente. Va fi o cursă strânsă, scrie el într-o postare pe Facebook.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ionel Ganea, accident rutier! Copilul de 2 ani, transportat de urgență la spital cu elicopterul SMURD. E în stare gravă

Reacția italienilor, după ce a fost ales primul papă american din istorie

UEFA a transmis PATRU cuvinte după ce Barcelona a cerut să intervină după semifinala Champions League cu Inter

Dat afară de la Sepsi, Dorinel Munteanu a ales unde vrea să antreneze

Foto Decizie istorică! Cea mai bogată echipă din lume a anunțat că își schimbă sigla, după 37 de ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Edi Iordănescu a confirmat negocierile: ”În următoarele săptămâni lucrurile vor fi mai clare”

Live Video&Text Farul Constanța - UTA Arad 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Cu o victorie, Mircea Rednic se salvează de la retrogradare

Exclusiv Christopher Braun a folosit un singur cuvânt când a descris sezonul Rapidului

”Fluier final”! Adrian Mititelu i-a decis soarta echipei FCU Craiova și ”i-a atacat” pe ”rivalii” din oraș

Citeşte şi

Ar fi o adevărată lovitură! Ionuț Negoiță e convins că Dan Șucu va pleca de la Rapid

Ionuț Negoiță a văzut ce sumă a oferit Gigi Becali pentru Dennis Politic și a reacționat

PEROZGeorgina Rodriguez a făcut furori în Manhattan, doar într-un sacou, cu body, pe tocuri foarte înalte. „Ce femeie frumoasă!”

FILM NOWTia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape neschimbată

Rapid l-a pierdut gratis pe portarul de la EURO după ce a semnat contract de… junior! Angelescu: "Daniel Sandu știe cum" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Suma cu care se va alege Istvan Kovacs, dacă va fi delegat la finala Ligii Campionilor: "Nu-i rău pentru o zi de muncă" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Enrique Iglesias a împlinit 50 de ani. Viața lui s-a schimbat complet: „El și Anna nu au căutat niciodată lumina reflectoarelor”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Enrique Iglesias a împlinit 50 de ani. Viața lui s-a schimbat complet: „El și Anna nu au căutat niciodată lumina reflectoarelor”

Digi World

Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce pentru sănătate

Digi Animal World

Cum arată șarpele cu două capete care a supraviețuit miraculos. Zeke și Angel au uimit o lume întreagă